Camelia Potec a declarat că vrea să își reia activitatea curând, treptat, și că mai pleacă de acasă câteva ore pentru a-și rezolva treburile.
„Suntem bine! Eu sunt în drum spre birou, mai fug așa, începând de săptămâna aceasta, mai fug așa câte două, trei ore, la birou.
Chiar dacă mi-aș dori să mai stau câteva săptămâni acasă cu cea mică, dar nu neapărat pentru că îmi este extrem de drag de ea, dar noaptea nu prea dormim.
Ea este bine, ziua doarme, dar noaptea mai avem colici, stăm așa împreună, ne privim. Aș fi avut nevoie de o perioadă mai lungă de a sta acasă, ca să mă odihnesc puțin mai mult pe timpul zilei”, a spus Camelia Potec, la Star Matinal, potrivit Spynews.
Camelia Potec a povestit că a existat și o perioadă mai grea după ce a născut pentru a doua oară, iar recuperarea a fost una mai dificilă.
„A fost puțin mai lungă decât mă așteptam, am avut ceva probleme, eu, din punct de vedere fizic. Cea mică a fost foarte bine din prima zi, are 10 nota la naștere, s-a adaptat foarte bine (…) Eu am fost nevoită să stau 10 zile la pat, lucru care m-a scos puțin din felul meu de a fi, din starea mea, de a începe să mă mișc foarte rapid”, a mai spus campioana, la Star Matinal.
Pe 31 octombrie, Camelia Potec a publicat un mesaj pe pagina de Instagram. Campioana la natație anunța pe atunci că va avea loc prima întâlnire cu fetița ei cea mică.
„Astăzi este o zi grea pentru mine și familia mea, dar sper să fie exact așa cum îmi doresc, o zi extraordinară.
Cu ajutorul bunului Dumnezeu, al specialiștilor din (numele spitalului) și în condițiile minunate pe care deja le cunosc, astăzi voi avea parte de marea întâlnire cu surioara Caeliei. Să fie într-un ceas bun, sănătoasă și puternică! Doamne-ajută! P.S. Oare se vede că am emoții?”, a scris ea atunci pe Instagram.