Ea a avut probleme la picioare și a trecut printr-o operație și anul trecut.

În cadrul unui interviu prin telefon pe care l-a acordat pentru o emisiune de la Antena Stars, actrița, care a fost căsătorită cu regretatul actor George Motoi, a explicat care este starea sa de sănătate.

Cum se simte Cezara Dafinescu după operația pe care a suferit-o: „În 3 săptămâni voi fi ok”

„Sunt în spital, am fost operată de o săptămână. Mă refac. Am înțeles, m-au sunat prietenii, oamenii, de peste tot, și mi-au citit un articol că aș fi pe moarte. La un pas de moarte suntem toți. Nu sunt aproape de moarte deloc.

M-am operat inițial acum un an și jumătate, acum a trebuit să mă reoperez. Sunt la un alt spital și ce am citit mi-a provocat un mare disconfort.

Mă simt ocrotită în mâinile lui Dumnezeu și în mâinile miraculoase ale acestui medic.

Vreau să-i asigur pe colegi, pe prieteni, pe spectatori, pe toți cei care mi-au scris și mi-au vorbit că sunt bine. În 3 săptămâni, o lună voi fi ok”, a spus marea actriță.

 
 

Urmărește-ne pe Google News