„Perioada cea mai grea a fost în septembrie 2024, când Sofia a trecut printr-un episod traumatizant și am încercat cumva să fiu părintele stabil emoțional, care să îi arate cât de norocoși suntem, chiar dacă lucrurile nu s-au derulat într-un mod frumos pentru un copil de 12 ani. Totuși, finalul a fost unul fericit.
A coroborat cumva și cu întoarcerea la teatru, pentru că, ieșind din spital, eu m-am reîntors pe scenă și am avut turneu, în vreo 12 orașe, și a fost foarte greu. În aceeași perioadă erau și examenele, vreo 13 la număr.
Și nu mai e la fel de ușor ca atunci când ești la 20 de ani pe băncile școlii, plus 39, pe care urmează să îi împlinesc acum pe 28 noiembrie. Deci a fost o perioadă încărcată cu multe, dar cumva de fiecare dată reușesc să îmi găsesc resursele, pentru că îmi place viața și îmi place ceea ce fac. Mă consider una dintre puținele persoane care au șansa să facă ceea ce fac cu bucurie și cu plăcere”, a spus Tily pentru VIVA!
Actrița a dezvăluit de la ce a provenit acest AVC suferit de Sofia și ce tratament folosește.
„Lucrurile acestea nu vin din senin. A moștenit trombofilia de la mine. Am niște gene pe care le-am moștenit și eu la rândul meu de la tatăl meu. De la asta s-a întâmplat, are predispoziție către tromboze venoase.
Evident, are medicamentație pe viață, anticoagulante, face mult sport, atât cât se poate și cum se poate, pentru că orele la școală sunt foarte multe, adică statul în bancă, acesta este cel mai grav. Este ok, în sensul în care, cum să vă zic, eu muncesc zi de zi să îi schimb percepția de la ceea ce a fost la momentul respectiv, pentru că este extrem de important ca părinte să fii suport pentru copilul tău”, a mai spus vedeta.
În această perioadă grea, actrița a reușit să țină sub control, psoriazisul, o afecțiune care îi face viața un coșmar, în cazul în care nu este tratat corespunzător.
„Am început un tratament care m-a ajutat și, spre bucuria mea, analizele au ieșit ok. Este un tratament care trebuie ținut sub control, pentru că este destul de agresiv. Analizele au ieșit ok. Este incredibil să nu mai ai răni pe mâini și pe picioare, să poți să îți folosești mâinile. Să poți să ai manichiura perfectă, după asta tânjeam cel mai mult.
Cel mai mult sufeream că nu puteam să mângâi copiii. Este foarte greu să nu îți folosești mâinile, să ai un handicap, este ceva groaznic. Însă, cum îi spun și fetei mele, ea mi-a zis: «Ți se pare normal ca un copil să treacă prin ce am trecut». I-am zis: «Sofia, noi nu am avut o problemă. Noi am avut o situație. Și la orice situație noi găsim o soluție». Așa îmi place să îi educ”, a mai spus Tily.