În urmă cu 8 ani, Valentina Pelinel a suferit un accident la schi, iar recent a trecut printr-o operație de ligament. Fiind o femeie foarte activă, soția lui Cristi Borcea a avut nevoie de această intervenție. Valentina Pelinel se simte mult mai bine și este în proces de recuperare. Fostul acționar de la Dinamo a angajat cei mai buni specialiști pentru a o trata pe soția sa.

În aceste momente, Cristi Borcea îi este alături Valentinei Pelinel și își dorește ca aceasta să se recupereze cât mai repede. După ce își va reveni, fostul fotomodel își dorește să practice din nou sporturile care îi plac.

„Sunt bine și vă mulțumesc pentru gândurile bune. Fac recuperare de două ori pe zi cu specialiști cu care a lucrat la Dinamo soțul meu. Sunt pe mâini bune și foarte conștiincioasă. Deci nu e niciun motiv de îngrijorare. Operația realizată de domnul doctor Vlad Predescu a decurs cu succes și recuperarea este vitală ca să pot practica din nou toate sporturile care îmi plac.

Soțul meu mă susține din toate punctele de vedere. Și, de asemenea, întreaga familie și prietenii mei, cât și cei virtuali. Sunt binecuvântată să am alături de mine oameni minunați care îmi fac viața frumoasă și perioada de recuperare mai ușoară. Ill be back, no worries:) (n.r.: Stați fără nicio grijă, mă voi întoarce!)”, a declarat Valentina Pelinel pentru CIAO.RO.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Ce spune Valentina Pelinel despre Cristi Borcea: „Viața lângă el nu este niciodată plictisitoare”

Fostul fotomodel are numai cuvinte de laudă la adresa soțului ei. Valentina Pelinel a mărturisit cum funcționează relația lor și pe ce se bazează. Respectul și încrederea sunt primordiale în relația lor. Ea mai vorbește și de calitățile pe care Cristi Borcea le are.

„Învăț alături de el ceva nou în fiecare zi. Cristi este o persoană plină de energie și vitalitate, mereu are idei noi și inițiative, viața lângă el nu este niciodată plictisitoare. Este, în egală măsură, un bărbat care știe să ofere stabilitate și încredere unei femei, să o facă să se simtă cea mai iubită din lume. Noi suntem parteneri și prieteni în această relație, iubiți și soți și de aceea echilibrăm mereu lucrurile.

În afară de iubire, este vorba de respect între noi și de o foarte bună comunicare. Ne-am dorit să fim împreună și ne-am asumat relația noastră. Provocările prin care am trecut ne-au făcut mai puternici și mai uniți. Fericirea înseamnă și adaptarea la personalitatea celuilalt, dar și libertatea pe care o acorzi din dorința comună de a avea un partener de nădejde lângă tine în această călătorie numită căsnicie”, a ținut să precizeze Valentina Pelinel pentru sursa mai sus menționată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News