În urmă cu puțin timp, în cadrul unui interviu, acordat în exclusivitate pentru Antena Stars, Dinu Maxer și iubita lui au vorbit, împreună, despre modul în care s-au cunoscut.
„Nu vedeam relație între noi, aveam nevoie de o prietenă. Magda a fost matură și a fost cea mai bună prietenă după divorț. Ulterior s-a întâmplat vraja. Noi am plecat în Dubai prieteni și ne-am întors iubiți.”, a declarat Dinu Maxer pentru Antena Stars, potrivit Spynews.
„Eu o acuzam pe Magda, am zis că a plănuit. Ea nu se gândea, de fapt, la noi ca la un cuplu. Până la urmă am zis de ce nu.”, a mai spus el. Cei doi urmează să călătorească, din nou, în Dubai, acolo unde a luat naștere și povestea de dragoste, de fapt. „Spun în premieră. Plecăm la sfârșitul lunii Noiembrie din nou în Dubai.”, a mărturisit Dinu Maxer.
Ce spune Deea Maxer despre iubita fostului soț
„Relațiile sunt normale, există comunicare, copiii se înțeleg foarte bine atât cu Robert, cât și cu Magda. Părinții Ayanei, fetița botezată ieri, sunt nașii Maysei. Simona, mama ei, Simona Maxer, este cea mai bună prietenă a mea.
Ne leagă o prietenie de peste 16 ani. Așa că, da, am fost invitați la eveniment. A fost un eveniment în familie, ce-i drept, a fost un eveniment intim, foarte frumos. Au fost înconjurați doar de familie și apropiați”, a spus Deea Maxer, potrivit WOWbiz.ro.
Pe, 28 martie, Deea Maxer și Dinu Maxer au anunțat prin intermediul unei postări în mediul online că s-au despărțit. Cei doi soți, care au împreună un băiețel și o fetiță, au pus punct relației lor după 18 ani.
„Am decis să ne încheiem căsătoria după 18 ani de relație plini de iubire, fidelitate, respect și muncă depusă cot la cot în tot ceea ce am construit!”, au început dezvăluirea pe rețelele de socializare Deea și Dinu Maxer. Vedeta a ținut neapărat să îi mulțumescă public lui Dinu Maxer pentru toți anii petrecuți împreună.
„Ne suntem recunoscători pentru această călătorie în care am fost pe rând, piloți! Mulțumesc, Dinu Maxer!”, a mai transmis cântăreața, după care s-a adresat fanilor. „Voi ne știți viața, ca pe o carte deschisă, fiind mereu în atenția voastră și înconjurați de apreciere și admirație.
Pentru toate acestea vrem să vă mulțumim și totodată ne dorim să respectați acest moment din viață noastră. Ne dorim discreție, liniște și pace pentru fiecare dintre noi și cel mai important, pentru copiii noștri. Fiți blânzi! Dumnezeu știe drumul fiecăruia! Mulțumim, Deea și Dinu Maxer”, e mesajul celor doi soți care au doi copii împreună și au ajuns la divorț.