Emoții mari pentru Jojo, care astăzi și-a dus fetița la grădiniță. Pentru prima zi, Zora s-a pregătit pentru petrecerea tematică, așa că a purtat un costum special. Vedeta a postat pe contul de socializare un mesaj emoționant.
„Am început gradi în pași de dans și cântând amândouă! Zori are azi la gradi petrecere cu tematica pirați.😊Azi dimineață a fost foarte emoționată la gândul că se întoarce la gradi și m-a alergat prin toata casa pana cand am reusit în sfârșit să o îmbrac. Bluzița de pirat a mostenit-o de la Achim.🙂 Mi-a fost foarte drag să o văd îmbrăcată așa mai ales că mi-am amintit cât de mic și pufos era și Achim în costumul asta. (Achim incepe scoala maine pentru ca azi se intoarce din vacanta.🙆🏼♀️)
Mi-am strâns în brațe așadar prințesa piratesa, am dus-o cu tati Paul Ipate la gradi, și m-am minunat încă o dată de ritmul ametitor al vietii. Acum 2 ani si opt luni nășteam o pisica mica (cum îi spun eu) bruneta si ciufulita. Azi am dus la gradi o domnișoara cu părul în toate nuanțele spicelor de grau. Viața îmi oferă uneori momente atât de emoționante încât am senzația că mi se mărește sufletul până dincolo de cer. Azi noapte m-am rugat si am multumit pentru copiii mei. Pentru fiecare moment trait cu ei. Au început școlile și grădinițele! Țineți-va bine mamici si tatici, bunice si bunici! Puneți-va centurile de siguranta și pregătiți-va pentru noul am scolar! Și nu uitați nicio secundă că trăim cele mai frumoase momente din viata prichindeilor noștri! Mult succes!”, a scris Jojo pe contul de socializare.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!