Invitat în podcastul lui Damian Drăghici de pe YouTube, Florin Busuioc a fost întrebat cine e el. Actorul a pornit chiar cu începuturile sale, de când s-a născut, care a fost marele lui vis. A vorbit și despre pauza de la teatru pe care a făcut-o timp de 12 ani.

„Eu sunt un băiat din Hunedoara, născut acolo, la Hunedoara, care a avut un vis la un moment dat să ajungă actor. Și-a împlinit visul, a ajuns la București, a făcut facultatea de teatru și după aceea a ajuns actor. Și poate că nu a fost visul lui neapărat să ajungă în televiziune, dar s-a ăntâmplat. A fost o oportunitate care a apărut la un moment dat și a apucat-o, a zis: De ce să nu fac și treaba asta?

Și m-am lăsat de teatru 12 ani ceea ce a însemnat un lucru foarte rău pentru mine. Eu când m-am lăsat de teatru, stai să te gândești că e ca mersul pe bicicletă, că nu se uită. Ei, nu e chiar așa. Dacă nu faci teatru, ruginești rău de tot. Îți uiți resorturile emoționale, nu mai știi unde să te duci emoțional…dacă n-ai emoție pe scenă, publicul nu simte nimic.

Și am făcut foarte rău că m-am lăsat 12 ani de teatru, dar am făcut foarte bine că am revenit. Acum mai am niște spectacole, două spectacole de fapt. Unul se joacă la Teatrul Național din București.”, a explicat prezentatorul rubricii „Vremea”, de la Pro TV.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Întrebat despre copilăria lui, Florin Busuioc a făcut dezvăluiri neașteptate. Nu a cântărit mai mult de un kilogram la naștere. A avut o copilărie frumoasă, a practicat multe sporturi, dar apoi a descoperit actoria cu ajutorul tatălui său. „Eu, în primul rând, am avut 800 de grame la naștere. Ce să mai vorbim? Eram cât o lingură. Nu prematur, la nouă luni m-am născut. Am stat vrei trei luni în spital, în incubatoarele alea din 1962, după care a început copilăria mea de rahitic.

Eram vai de viața mea. Eram cel mai mic copil din Hunedoara, probabil până prin clasa a patra. În clasa a patra am început să fac tenis de masă. Apoi am lăsat ping pong-ul și m-am apucat de volei. Atunci a fost izbucnirea, după care, după trei ani de volei m-am apucat de atletism care a fost benefic pentru mine. Am fost și la concursuri naționale. Am fost un atlet bun, eram bine.

Apoi mi-a venit ideea, mergeam la teatrul lui tata, m-a chemat să joc un rol acolo, am jucat, a fost bine, am luat și un premiu și am zis apoi să dau la teatru. Pe la 16 ani s-a întâmplat.”, a mai dezvăluit el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News