Într-un interviu pentru paginadepsihologie.ro, Adela Popescu și Radu Vâlcan au vorbit despre cum s-a schimbat relația lor după ce au devenit părinți. Aceștia au trei băieți, de vârste apropiate, care necesită multă implicare și atenție din partea lor.

Faptul că s-au focusat mai mult pe copii decât pe relația lor, situațiie neplăcute au început să apară. Din fericire, Adela Popescu și Radu Vâlcan au reușit să gestioneze situația, astfel încât să repare căsnicia.

„După venirea celui de-al treilea copil, am luat decizia să aducem acasă o bonă internă”

De multe ori, apariția unui copil poate lega sau dezbina cuplul. Vedeta de la PRO TV a recunoscut că de multe ori intervine și frustrarea. Ca situația să nu scape de sub control, Adela Popescu și Radu Vâlcan au decis ca după venirea pe lume a celui de-al treilea copil să angajeze o bonă internă.

„Suntem ca o barcă în derivă, deseori. Uneori pe un râu învolburat, alteori pe o mare liniștită. Dar, ca să revenim la exemple concrete, pe noi ne ajută faptul că ai noștri se culcă foarte devreme. Așadar, începând cu ora 20:00, ne putem ocupa de noi. Să bem un pahar, să vorbim, să nu vorbim, să ne uităm la un film. Am reușit, în timp, să ne împărțim destul de bine responsabilitățile. Iar după venirea celui de-al treilea copil am luat decizia să aducem acasă o bonă internă.”

Și Radu Vâlcan și-a spus părerea despre acest subiect: „Am putea spune că avem experiență, dar nu este așa. Cu primul copil, Alexandru, am avut momente când eram depășiți. Părinți la început de drum. Apoi, Andrei ne-a scuturat puțin. Adrian ne-a adus liniștea pe care ne-o adusese, de fapt, Alexandru. Ce vreau să zic, copiii aduc fericirea, dar pentru foarte mulți este o iluzie. Trebuie să depășești stadiul de responsabilitate, presiunea asta ce te face să uiți că ești atât de norocos. Frustrări vor fi din belșug, probabil pentru tot restul vieții. Fie pentru că, într-un context anume, nu am lăsat copiii să se murdărească mai mult în noroi, fie că nu am stat încă două secunde îmbrățișați.”

„La început, ne certam și nu mai vorbeam și o săptămână”

Ca în orice familie, între Radu Vâlcan și Adela Popescu mai există momente în care nu sunt pe aceeași lungime de undă, astfel că unele conflicte sunt inevitabile. Dacă la începutul relației, supărările țineau mult și ajungeau chiar să nu își mai vorbească o săptămână, acum situația este mult mai relaxată între ei.

„Procesul acesta de împăcare s-a schimbat mult, în ani. Dacă, la început, ne certam și nu mai vorbeam și o săptămână, acum intrăm mai greu în starea de îmbufnare. Dacă, totuși, se întâmplă, ne trece repede cu o ciupitură, un «îți dau o cafea în oraș?». Din poziția asta ne e mai ușor să comunicăm ce ne-a deranjat”, a declarat Adela Popescu pentru sursa mai sus-menționată.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Nu mai aveam putere să oferim bucăți din noi și celuilalt”

Din fericire, monotonia nu a apărut în cuplul lor. Viața cu trei copii nu i-a lăsat nicio secundă să se plictisească, însă au simțit oboseala pe deplin. Adela Popescu a mărturisit că începuse să acorde toată atenția celor trei băieți, astfel că nu mai avea cum să fie atentă și cu soțul ei. Pentru ca relația lor să fie extrem de afectată, prezentatoarea și partenerul ei au luat decizia de a petrece anumite momente împreună, cum ar fi să bea cafeaua dimineața, să meargă la masaj de cuplu sau să iasă la prânz.

„Nu aș fi crezut că asta e posibil când ai trei copii. Și nu crezi asta pentru că, de fapt, atenția ta nu mai este îndreptată către relația de cuplu, ci către copii. Însă, dacă ai răgaz să privești, poți să ai surprize. Eu nu știu dacă am simțit monotonia în cuplu, cât oboseala în cuplu. Efectiv, nu mai aveam putere să oferim bucăți din noi și celuilalt. Însă, am început să fructificăm mai bine prima parte a zilei, atunci când doi dintre copii sunt la școală și la grădiniță. Ne bem cafeaua împreună, ieșim la prânz, la un masaj de cuplu.”

Urmărește-ne pe Google News