Lipsa igienei este una dintre problemele cu care s-au confruntat fetele din echipa Faimoșilor de la concursul Exatlon România, difuzat de postul de televiziune Kanal D.

Pe durata săptămânilor cât au stat la baracă după ce au pierdut jocul pentru vilă, fetele s-au descurcat foarte greu din acest punct de vedere. paula Vieru, fostă componentă a echipei Faimoșilor, a dat detalii despre cât de greu le-a fost să se spele.

„Era foarte greu să mirosim cumva mai bine! Transpiram la curse şi ne întorceam la baracă destul de afectaţi de traseele cu apă şi nămol! Pentru noi, fetele, era complicat să ne facem vreun duş, fiindcă el nu exista.

Aveam o oală, gen cană, micuţă, în care puneam apă rece şi ne-o turnam pe corp! Îmi venea să strig câteodată când apa intra în contact cu pielea, aveam impresia că e gheaţă! A fost dificil rău!

La un moment dat, m-am obişnuit, nu însă şi cu spălatul părului. Eu îl am mai bogat şi cum nu exista şampon, încercam să găsesc o soluţie, apelând la nuca de cocos. Până la urmă, a fost o experienţă şi mi-am dat seama de limitele mele. Mă bucur că am încercat-o”, a dezvăluit Paula Vieru.

Citește și: Subteranele grevei de la metrou. Culmea legislației: protestul care afectează 700.000 de oameni trebuie să aibă loc pentru a se stabili dacă e legal sau nu!

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News