„Am decis să fac pasul asta, nu îmi pare rău, dar nu vreau să credeți că e cea mai bună soluție, nu e deloc ușor. Nimic nu este mai frumos decât să te poți bucura de corpul tău întreg.”, mărturisește artista, care își dorește ca fiecare femeie să găsească echilibrul între corp, minte și suflet și să aibă grijă de sănătatea sa înainte de a fi pusă în situația de a lua o decizie grea și de a alege între mai multe variante extreme.

În confesiunea ei video, Feli povestește multe despre drumul lung, presărat cu derive și nenumărate diete care în ciuda unei aparente eficiențe, se dovedeau a fi ineficiente sau nesănătoase.

„Am  încercat toate dietele posibile, pe grupă sanguină, disociate, cele cu zeamă de varză, inclusiv m-am înfometat 20 de zile sub motivul detox. Fierbeam legume și beam apa cu puțină sare și piper, mă mințeam că e pentru detox, doar că de fapt mă înfometăm. Și de la toate acestea ajungeam să mă îngraș la loc și încă puțin peste”, povestește Feli care subliniază că a trecut și prin etapa slăbitului sănătos cu sală și grijă la alimentație, însă fără a putea menține acest stil de viață din cauza programului și a deselor deplasări la concerte prin țar[.

 

Cum a slăbit Feli Donose 30 de kilograme în 6 luni: „Ai nevoie de un an de zile ca să te recuperezi”

Feli Donose, pe vrea când se lupta cu kilogramele în plus

La 6 luni de la intervenția chirurgicală la stomac, Feli simte nevoia să povestească despre viață și rigorile de după operația ireversibila de micșorare a stomacului:

„Dacă nu ai grijă și nu respecți ce zic doctorii și nutriționistul după operație, nu ai făcut nimic. Ai nevoie de un an de zile să te recuperezi, ai nevoie de calciu, magneziu, fier etc. Trebuie documentat foarte bine ce înseamnă această operație și mai ales ce presupune perioada de după operație”.
Feli se adaptează încă la noile coordonate ale vieții sale, la noile rigori și ritualuri alimentare de la care nu are voie să se abată, la starea organismului său care este într-o continuă transformare, la programul strict de sport și masaj, la noua Feli pe care o privește în oglindă:

„Am slăbit 30 de kg și mă bucur că acest lucru nu a avut un impact foarte mare asupra pielii, dar mă duc la masaj, fac tratamente pentru piele, fac sport, în sfârșit mă pun pe picioare. Eu abia acum am înțeles ce înseamnă să ai grijă de ține și să te pui pe primul loc, trebuie să fie un echilibru în viață, echilibru la care eu acum muncesc foarte mult”.

Din perspectiva istoriei sale, Feli îndrăznește să sfătuiasca fetele preocupate de kilograme să nu aleagă dietele rapide și nici soluțiile extreme de slăbit fără să se documenteze foarte bine înainte sau să discute cu medicii despre asta.

„Nu îmi pare rău că am luat această decizie, mi-a schimbat viața, era fix ce aveam eu nevoie și asta mă împinge și mai tare să am grijă de sănătatea mea”, spune Feli în confesiunea sa video subliniind însă ca aceasta a fost cea mai bună soluție pentru ea, însă poate fi un pas greșit pentru alții fără documentare, informare și consiliere medicală.
Feli a ajuns pe primele locuri în topurile muzicale din România chiar cu single-ul de debut: „Cine te crezi?”, piesă care i-a adus in 2015 și prima nominalizare pentru Best Romanian Act la MTV Europe Music Awards. În 2016, artista a fost nominalizată pentru a doua oară la MTV EMA, de data aceasta cu single-ul „Creioane colorate”. Vocea sa a fost remarcată chiar și de Charles Aznavour, după ce aceasta a înregistrat un cover în limba spaniolă a celebrei piese „La Boheme”.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News