Într-un interviu acordat site-ului protvmagazin.ro, Neti Sandu a dezvăluit ce prezic astrele pentru anul 2013, cum s-a apucat să citească în stele și dacă își planifică viața în fucție de astre.
„De unde şi până unde ghinion în 2013? Nici vorbă de aşa ceva, avem un Jupiter în sfera comunicării până în iunie, încă din februarie se deblochează traseul norocos pe această zonă şi trebuie dezvoltată comunicarea pe toate nivelurile. Jupiter, Marele Benefic, intră în zodia Racului din iunie 2013 şi face un triunghi echilateral care înseamnă armonie în semnele de apă, adică Rac, Scorpion şi Peşti. Tuturor o să ne fie bine, indiferent dacă suntem sau nu zodie de apă, însă din iunie 2013 până în iulie 2014 este anul norocos al Racului şi al celor cu ascendent în Rac.
Din iunie 2012 până în iunie 2013 este anul norocos al Gemenilor, alături de celelalte două semne de Aer, adică Balanţă şi Vărsătorul, precum şi Săgetătorul, aflat în opoziţie cu Gemenii, plus Leul şi Berbecul. Să nu uităm de cei care au ascendentul în aceste zodii – conjunctura este una favorbilă şi pentru ei. Din iunie 2013 până în iulie 2014, Jupiter intră în Rac şi premianţii zodiacului sunt cei din triunghiul semnelor de apă, adică Racul, Scorpionul şi Peştii, precum şi Capricornul, semnul opus Racului, Fecioară şi Taurul. Bineînţeles, cei cu ascendentul într-una din aceste zodii vor fi şi ei la fel de norocoşi”, a spus aceasta.
„Femeia horoscop” s-a apucat de curiozitate să citească în stele, dar a fost cucerită imediat de astrologie.
„M-am apucat de curiozitate după revoluţie, voiam să fac ceva nou şi să profit de libertate. Iniţial am vrut să aflu despre ce este vorba şi, încetul cu încetul, am văzut că astrologia este un domeniu atât de vast şi de fascinant încât m-am apucat de studiat de parcă intrasem la facultate. Acasă am cărţi, cursuri şi efemeride, care sunt nişte tabele cu poziţiile planetelor. După efemeride îmi fac hărţile, nu le scot de pe internet, iar ca să fac prognoza pe un an, fac 12 hărţi, adică iau poziţiile planetelor din tabel şi le aşez pe hartă ca să văd care pe unde merg. Fiecare planetă se deplasează în alt ritm şi în funcţie de mersul lor se creează nişte unghiuri pe boltă, care ne dau nouă pe Pământ anumite evenimente. Este foarte important să urmăresc hartă ca să pot spune ce se va întâmpla, deşi am o experienţă destul de vastă, am nevoie de aceste tabele pentru o mai mare precizie”, a spus Neti, care mărturiseșre că nu își planifică viața în funcție de astre.