Și ziua de Paște, Florin Dumitrescu va sta alături de familia lui, așa cum face în fiecare an. „De Paște stăm acasă. Paștele la noi e sfânt. E o sărbătoare care se întâmplă doar acasă și la biserică. Pentru noi Paștele e despre biserică.

Mergem la biserică, după care mergem acasă, vopsim ouă, ciocnim ouă, mâncăm ce avem. Important e ca ouăle să nu lipsească. Gătim în familie. De regulă de Paște gătesc eu, soacră-mea, maică-mea. Toată lumea aduce câte ceva la masă”, a povestit Florin Dumitrescu pentru Click!

De asemenea, Florin Dumitrescu a povestit cum arată ziua de Paște pentru el și familia lui, care păstrează toate tradițiile din ziua Sfântă.

„Ouă roșii. Alea sunt cele mai importante. Dacă avem ouă roșii, avem Paște. În rest mâncăm ce ne face plăcere să mâncăm. Putem să mâncăm și paste, putem să mâncăm și friptură de vită, putem să mâncăm și sarmale, dar ouăle roșii sunt cele mai importante. Pentru asta este Paștele. Miel facem, dar nu întotdeauna. Fetele își caută iepurașul prin curte.

461093143_1074085074073704_4505944901450253007_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5
Crin Antonescu, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „N-am încredere în niciunul dintre ceilalți contracandidați” | EXCLUSIV
Recomandări
Crin Antonescu, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „N-am încredere în niciunul dintre ceilalți contracandidați” | EXCLUSIV

Facem chestia asta cu “hunting eggs”, “vânătoarea de ouă”, merg că vine iepurașul cu ciocolată, dar mai mult și pe ele le impresionează statul la biserică, la lumină, când mergem toți împreună.

E un vibe, se întâmplă ceva, în noaptea aia, de Înviere, chiar se întâmplă ceva. Noi chiar credem în chestia asta și ajungem să ne dăm seama că dacă ne învățăm copiii de astăzi cu această tradiție cu adevărat, cu valuarea ei, cu siguranță tradiția nu va muri”, a mai adăugat Florin Dumitrescu.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală, care l-a abandonat în copilărie. "Sunt șocat!"
Unica.ro
Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală, care l-a abandonat în copilărie. "Sunt șocat!"
Acum s-a aflat! De ce ar fi DIVORȚAT, de fapt, Ilie Bolojan și ce-a ieșit la iveală despre fosta lui soție. Asta schimbă tot...
Viva.ro
Acum s-a aflat! De ce ar fi DIVORȚAT, de fapt, Ilie Bolojan și ce-a ieșit la iveală despre fosta lui soție. Asta schimbă tot...
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Panourile fotovoltaice montate greșit pot deveni bombe cu ceas. Explicațiile unui instalator despre incendiul din Timișoara
Adevarul.ro
Panourile fotovoltaice montate greșit pot deveni bombe cu ceas. Explicațiile unui instalator despre incendiul din Timișoara
Dana Rogoz, despre vacanțele cu familia. Care este destinația care a impresionat-o pe actriță: „Am auzit tot felul de păreri...”
Elle.ro
Dana Rogoz, despre vacanțele cu familia. Care este destinația care a impresionat-o pe actriță: „Am auzit tot felul de păreri...”
După moartea lui Rareș Ion, Rebecca Lăzărescu, prietenă cu tânărul, a început să vorbească! Le-a spus tot anchetatorilor! Cine este Ana, adolescenta de 14 ani care a murit de supradoză în urmă cu 9 luni. Dezvăluiri cutremurătoare

Destinaţia pentru care s-au triplat preţurile de la o zi la alta. Două nopţi de cazare pot ajunge să coste câteva mii de euro
Observatornews.ro
Destinaţia pentru care s-au triplat preţurile de la o zi la alta. Două nopţi de cazare pot ajunge să coste câteva mii de euro
Horoscop 24 aprilie 2025. Berbecii au ocazia să construiască altceva, în locul a ceea ce nu le convine în propria viață
HOROSCOP
Horoscop 24 aprilie 2025. Berbecii au ocazia să construiască altceva, în locul a ceea ce nu le convine în propria viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI