Primele zile pe „Insula Iubirii” au adus şi primele revelaţii în cuplu şi au provocat deja primele şocuri, încă de la primele ceremonii ale focului. În vila fetelor, cele mai sumbre bănuieli despre partener s-au adeverit deja, s-au încălcat limite precis stabilite, iar cea mai dură ceremonie a focului le-a adus imagini greu de privit.

Totul însă a culminat cu apariţia unui nou cuplu şi un mesaj cât se poate de clar: „Asta înseamnă că un alt cuplu trebuie să părăsească Insula Iubirii!”

Radu Vâlcan: „Un alt cuplu trebuie să părăsească Insula Iubirii”

Cuplurile au intrat în testul Insulei ca să îşi demonstreze dacă se află în relaţia potrivită, nu şi-au ascuns fricile şi îndoielile, iar fetele au văzut lucruri pe care nu îşi doreau să le vadă încă de la prima ceremonie a focului. Apoi, lucrurile au scăpat tot mai mult de sub control, cu fiecare zi trăită pe „Insula Iubirii”.

Au fost zile şi nopţi de foc, în care presiunea şi şocurile trăite şi-au spus cuvântul. Decizii radicale, la cald, au fost luate în vila fetelor, după a doua ceremonie a focului, iar o apariţie şocantă a aruncat totul în aer pe „Insula Iubirii”.

„Dragile mele, ei sunt Claudiu şi Simona, un nou cuplu care va începe aventura Insula Iubirii, chiar acum, începând cu această seară. Asta înseamnă că un alt cuplu trebuie să părăsească Insula. Cuplul pentru care testul nu mai este relevant încă de pe acum sau cuplul care nu îşi asumă testul cu adevărat sau cuplul care nu s-a deschis în totalitate către această experienţă intensă, ei bine, acesta va fi ales să părăsească testul mâine. Iar această decizie la va reveni ispitelor din vila voastră!”, a fost anunţul lui Radu Vâlcan pentru concurentele „Insula Iubirii”.

Simona și Claudiu formează noul cuplu de la „Insula Iubirii” 2024

Vestea a venit ca un şoc şi pentru băieţii ispite, care urmăreau din vilă bonfire-ul fetelor, aflând astfel că în mâinile lor este decizia de a alege care cuplu să părăsească Insula Iubirii. În seara aceasta, telespectatorii îi vor putea cunoaşte pe Simona şi Claudiu, cel mai nou cuplu participant la cel mai dur test de fidelitate şi totodată, vor putea asista la o adevărată strategie pusă la cale în vila fetelor, care cred cu tărie că pot influenţa decizia ispitelor cu privire la cuplul care va părăsi testul.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Tot diseară, telespectatorii vor fi martorii unui sărut în vila băieţilor. „Gândul că seara asta ar putea fi ultima cu el aici ne-a făcut să încercăm să ne transmitem ce am trezit unul în celălalt!” va dezvălui ispita la testimonial, în vreme ce concurentul va mărturisi: „Prima oară când ne-am sărutat? Nu pot să spun în cuvinte! Te-aş minţi!”. Rămâne de văzut cine sunt cei doi şi ce ecouri va avea acţiunea lor în vila fetelor.

Urmărește-ne pe Google News