Familia Şucu, divorţ de-a lungul a doi ani
De departe, cel mai ”scump” divorţ cu partaj al ultimilor ani a fost cel al familiei Şucu, propietari ai lanţului de magazine Mobexpert. Dan (47 de ani) şi Camelia (47 de ani)s-au căsătorit în 1986 iar în 1993 s-au apucat de afaceri cu mobilă. În 2006, după 20 de ani de căsnicie şi o avere impresionantă, cei doi au divorţat. Deşi n-a fost cu scandal, divorţul a durat aproape doi ani din cauza partajării averii. În cele din urmă, Camelie a primit 40 de milioane de euro ca să iasă din acţionariatul firmelor din grupul Mobexpert. Dan şi Camelia au împreună o fiică, pe Ioana care are 23 de ani. După divorţ, Dan Şucu s-a căsătorit cu prezentatoarea TV Diana Lăscărescu cu care are doi băieţei, unul de 4 altul de 2 ani.
Amalia şi Ilie Năstase s-au separat în străinătate
Anul trecut, Amalia (34 de ani) a divorţat de fostul tenismen Ilie Năstase (63 de ani), după o relaţie de 14 ani şi o căsnicie de şapte ani. Imediat după ce au anunţat divorţul, lumea a început să comenteze că motivul separării ar fi fost infidelitatea Amaliei şi banii lui Ilie. Pentru a sta departe de presă, cei doi au decis să divorţeze în străinătate şi nu au oferit detalii legate de partaj. Ilie Năstase a adunat de pe urma tenisului o avere de câteva milioane de euro, dar nu a fost prea norocos în afaceri. Însă în perioada căsniciei cu Amalia, aceasta s-a ocupat cu o mână de fier de afacerile familiei reuşind să crească averea. Se pare că Amalia s-a ales după acest divorţ cu 7 milioane de euro. Cei doi au împreună două fete, de 6 şi 3 ani. Înainte de Amalia, Ilie a mai fost căsătorit de două ori. Acum el este cuplat cu Brigitte Sfăt, fostă favorită a concursurilor de Miss şi actuală proprietară a unor restaurante şi cluburi din Timişoara.
S.O. Vântu, ceartă pe avere şi copil
Sorin Ovidiu Vântu (55 de ani) şi Angelica au stat împreună 14 ani. Căsnicia lor s-a încheiat un 2001, când nevasta celui supranumit “tatăl FNI” a cerut jumătate din averea mogulului. La acel moment, aceasta era estimată la circa 60 de milioane de euro. La vremea respectivă, divorţul celor doi a făcut mare vâlvă, iar cei doi soţi s-au certat public pe avere şi pe copil, Ionuţ Codrin (23 de ani). După divorţ, afaceristul şi-a găsit o nouă iubită, Graţiela Giolu, cu 30 de ani mai tânără decât el, pe atunci fata cu contrabasul din trupa Amadeus.
Ionuţ Negoiţă şi-a ”asigurat” soţia şi copiii
În luna mai a anului trecut, un alt cuplu celebru şi bogat, Carmen (29 de ani) şi Ionuţ Negoiţă (36 de ani), patronul Rin Grand Hotel şi principal finantator al echipei Dinamo, au pus punct unui mariaj de 11 ani. Cei doi au împreună doi copii, Ingrid (9 ani) şi Hary (8 ani). Chiar dacă divorţul a debutat cu un scandal uriaş pe avere, la final Carmen şi Ionuţ s-au înţeles până la urmă. Astfel, Carmen va purta în continuare numele de Negoiţă şi îi va avea în îngrijire pe cei doi copii. Nu se cunosc detalii cu privire la modul în care au împărţit averea de 60 de milioane de euro, se pare însă că femeia s-a ales cu multe milioane după divorţ deoarece Ionuţ Negoiţă şi-a ”asigurat” fosta soţie şi pe cei doi copii că nu vor duce lipsă de nimic.
Viorel Cataramă îşi împarte banii cu Adela Surugiu?
Afaceristul Viorel Cataramă ar putea să-şi împartă averea de 180 de milioane de euro cu fostul fotomodel Adela Surugiu, cea care i-a stat alături în ultimii 15 ani, deşi nu erau căsătoriţi. Cataramă riscă să-i plătească Adelei 90 de milioane de euro, adică 25% din câştigurile sale lunare. Atât vrea Adela Surugiu să plătească milionarul pentru întreţinerea fiului său, dar şi a ei. Apropiaţi ai cuplului susţin că atât frumoasa blondă cât şi afaceristul nu au vrut să facă vâlvă şi s-au separat în mod civilizat. Cu toate acestea, Adela l-a dat în judecată pe afacerist şi a cerut custodia singurului lor copil, Ştefan, în vârstă de 10 ani. Afaceristul mai are două fete dintr-o căsătorie anterioară, iar acum este cuplat cu doctorul estetician al vedetelor Adina Alberts.
Adriana şi Claudiu Săftoiu, tranzacţie la notar
Adriana Săftoiu (43 de ani) s-a separat de soţul ei, Claudiu (42 de ani), după aproape 18 ani de căsătorie. Cei doi foşti jurnalişti, care au făcut parte din echipa lui Traian Băsescu, fiindu-i consilieri în primul mandat al acestuia la Cotroceni, au un copil, în vârstă de 10 ani, care, după finalizarea divorţului, a rămas în grija mamei. Despărţirea s-a realizat foarte rapid, toate amănuntele fiind stabilite în prealabil printr-o tranzacţie semnată în faţa notarului. Adriana a primit vila familiei în valoare de 1 milion de euro.
Rădulescu- Schwartzenberg, divorţ-şoc
Vedeta de televiziune a păstrat discreţia asupra mariajului său, iar anunţul din septembrie 2008 privind divorţul a surprins pe foarte multă lume. Cuplul Mihaela Rădulescu şi Elan Schwartzenberg părea unul foarte bine sudat, ei încercând să păstreze aparenţele pentru băieţelul lor, Ayan. Divorţul a fost unul foarte gustat de către presă, Mihaela Rădulescu afişând foarte repede o relaţie cu prezentatorul TV Dani Oţil, mai tânăr cu 11 ani. Divorţul a fost finalizat, iar milionarul Elan Schwartzenberg a acceptat să plătească o pensie alimentară lunară consistentă pentru Ayan, asigurandu-le celor doi toate condiţiile pentru a se stabili la Monaco. Mihaela Rădulescu a renunţat la cariera în televiziune şi s-a dedicat copilului.