ComenteazăMirela îşi aminteşte amuzată de poveştile de dragoste din liceu şi mai ales de cea mai nostimă dintre ele, când în aceeaşi zi, a mers la întâlnire cu doi băieţi cu acelaşi nume şi aceeaşi dată de naştere, a fost amendată şi stropită, din cap până-n picioare, cu apă.
“Dat fiind faptul că am absolvit liceul de Informatică din Iaşi, iar eu eram un artist în lumea mea, pierdut printre matematicieni, fizicieni şi informaticieni, eram mereu rugată să prezint şi să cânt la Balul Bobocilor şi devenisem cunoscută. În clasa a X-a aveam mai mulţi admiratori şi nu ştiu cum se face că, la un moment dat, mă curtau doi băieţi din licee diferite, cu acelaşi nume şi născuţi în aceeaşi dată. Eu ştiam că e ziua lor şi că am întâlnire cu ambii, în parcul Copou, lânga liceu, dar, tocmai pentru că aveau acelaşi nume, nu mai ştiam exact cu care dintre ei stabilisem prima întâlnire, iar telefoane mobile nu existau pe atunci.
M-am învoit de la dirigintă, am plecat spre parc, unde mă aştepta cel de care îmi plăcea mai puţin, spre dezamăgirea mea. Îmi adusese un trandafir roşu, ne-am plimbat şi la un moment dat, ne-am aşezat pe-o banca. Imediat langa parcul Copou, gard în gard, e o unitate militară, plină de soldaţi, pe atunci armata era obligatorie. Stând pe bancă, râzând, chicotind, ne-am trezit cu o pungă de apă în cap, care ne-a facut fleaşcă pe amândoi, de la un soldat aflat în captivitate. Credeam că aici se vor termina păţaniile pe ziua respectivă, dar, cu siguranţă, mă înşelam.
Ne-am ridicat speriaţi pentru că nu ştiam ce se întâmplă şi fără să vrem am călcat florile din parc. În scurt timp, am descoperit marcajul cu „Nu rupeţi florile!” şi un gardian public care venea spre noi. Bineînţeles, ne-am trezit şi cu o amendă pentru călcarea ierbii.
M-am întors udă leoarcă spre liceu, că aveam vreo două ore de mate şi nu era voie să lipsim, dar în faţa liceului mă aştepta celălalt băiat cu care aveam întâlnire şi a cărui zi era….. aşa că m-am furişat pe la intrarea profesorilor, ca să nu mă vadă, am apelat la câteva colege sa-mi imprumute un tricou uscat şi am coborât ca o floricică să mă întâlnesc cu el … mă aştepta tot cu un trandafir roşu în mână, se inţelege!
După ore, cu un trandafir în ghiozdan şi cu unul în mână, am plecat în plimbare spre casă…convinsă fiind că îmi ajunsese tot ce se întâmplase în ziua aceea. În casă nu ştiam cum să intru, cu tricou străin şi doi trandafiri roşii că mă lua tata la întrebări.. Aşa că am îmbrăcat din nou tricoul ud şi am înfipt trandafirii în ghiveciul cu trandafirul japonez de la uşa apartamentului. Peste vreo câteva zile descoperea mama că în ghiveciul ei cu trandafir japonez erau vreo cinci alţi trandafiri, infipţi în pământ…m-a întrebat dacă ştiam ceva de ei… normal că habar nu aveam! A fost prima şi ultima mea chiuleala din liceu”.