Sebastian Papaiani a murit astăzi după o îndelungă suferință. Actorul era internat într-o clinică de recuperare de la sfârșitul lunii mai. Libertatea l-a căutat pe Sebastian Papaiani, fiul actorului, acasă, în Sibiu, dar acesta nu a fost de găsit. Nimeni nu ştia să spună dacă, în ceasul al doisprezecelea, fiul, care nu mai vorbise de ani buni cu actorul, a făcut pace cu tatăl şi a plecat spre București pentru a participa la înmormântare.

Vieţile lui Sebastian Papaiani – tatăl şi fiul – s-au intersectat foarte puţin timp. Unul a cunoscut succesul pe marile scene, altul trăieşte într-o cameră întunecată în centrul Sibiului. Al treilea Sebastian Papaiani trăieşte în Germania. „Dianstia” Papaiani şi-a pierdut marţi „steaua”, pe Bică, aşa cum era cunoscut, între prieteni, marele actor Sebastian Papaiani.

Casa de pe strada Filarmonicii, din Sibiu, pare părăsită, arătând precum a unui om care nu a avut prea mult noroc în viaţă. Basti, fiul lui Sebastian Papaiani, a trăit alături de tatăl său până la cinci ani, apoi părinţii lui s-au despărţit. Sebastian Papaiani a lăsat Sibiul şi scena Teatrului „Radu Stanca”, a lăsat-o pe Eugenia, soția sa, şi pe Basti, şi a plecat la Bucureşti.

Peste alţi cinci ani, Sebastian Papaiani, în culmea gloriei, cerea custodia copilului motivând că soţia lui nu avea nici pe departe condiţiile pe care i le putea oferi el la Bucureşti şi, în plus, avea câteva probleme de sănătate. Și, deși și-a câştigat copilul în instanţă i-a fost imposibil să-i câştige acestuia inima.

„La 10 ani m-a luat tata. M-a câştigat la proces. Mamei i s-a interzis să mă mai vadă. A fost şi prostia mea, pentru că, la proces, eu am ales să plec la tata, la Bucureşti. Acolo am stat vreo jumătate de an şi apoi am fugit. Nu suportam să stau acolo, mai ales că el avea deja o altă familie. Am fugit în Timişoara, apoi am ajuns la mama din nou, care, între timp, ajunsese actriţă la teatrul din Oradea”, îşi amintea, în urmă cu ceva timp, fiul actorului.

După fuga din Bucureşti, din 1973/1974, tatăl şi fiul s-au mai revăzut abia în 1987, când Basti era în armată, la Giurgiu.

„Atunci a venit să mă vadă. Am vorbit ca nişte oameni care se cunosc de foarte mult timp, dar care nu au prea multe în comun”, povestea Basti.

Basti a rupt orice legătură cu tatăl şi l-a mai căutat abia în 2000, atunci când Eugenia Giurgiu, mama sa şi prima soţie a actorului Sebastian Papaiani, s-a stins din viaţă.

„Am simţit nevoia să îi spun, să ştie şi el. Aveam şi nevoie de bani pentru înmormântare. Dar nu ăsta a fost motivul. Într-un fel sau altul m-aş fi descurcat. Dar nu a venit. Ea a murit cam în acelaşi timp cu Dem Rădulescu, Bibanul, cum i se spunea, iar tata a mers la el”, povestea, pe un ton frustrat, Papaiani – fiul.

Și Sebastian Papaiani – tatăl a vorbit, în urmă cu mulţi ani, despre fiul său.

„Poate am greşit amândoi sau poate nu. Dar eu nu mai pot spune nimic despre fiul meu. Am spus povestea asta în 11 înfăţişări de proces. Nu mai pot”, a povestit, în urmă cu mai bine de 10 ani, actorul Sebastian Papaiani.

„Eu am vrut copilul acesta, că d-aia am cerut custodia. Dar zicea mereu că dacă nu îl duc la Sibiu, se sinucide”, mai spunea actorul.

Dacă este ceva care îi face pe cei doi să aibă un destin asemănător, atunci este vorba despre faptul că amândoi au dorit să stea cu fiul, dar nici unul dintre ei nu a reuşit. Cel de-al treilea Sebastian Papaiani este plecat în Germania, cu mama sa.

Basti a fost cel care a semnat şi i-a dat voie să plece, pentru că acolo e convins că e mai bine.

Sebastian Papaiani, cel care acum trăieşte în Sibiu, este pensionat de la 40 de ani şi trăieşte din greu. E bolnav, iar puţinii bani îi cheltuie cu prietenii, pe alcool și țigări, casa în care stă fiind una sărăcăcioasă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Sebastian Papaiani a murit. Sumar:

 
 

Urmărește-ne pe Google News