„Cu siguranță, Asia Express nu e ca la TV”, a menționat Emi în interviul său recent pentru a1.ro.
„De când am început cursa, în fiecare zi trecem prin câte o situație de criză pe care trebuie să o rezolvăm”, a completat Cuza.
Oricât de dificil ar fi, băieții au învățat că pe zi ce trece, cursa poate deveni și mai grea. Deși reușesc să îndeplinească.
„Cu siguranță că și la mașini e ca la cazat. Indiferent cât de greu o să fie, eu nu zic pas la nimic”, se încurajează Cuza.
Întrebați fiind ce li se pare cel mai complicat, Emi și Cuza au spus că cea mai dificilă parte e autostopul pentru că nu oprește nimeni. „Părea că e așa mai simpluț”, a mai zis Emi.
„Ajungi în punctul ăla în care ești de 3 ore pe marginea unei străzi, sunt 40 de grade, faci așa de te doare umărul și tricepsul și nimeni nu oprește. (…) Înnebunești”, spune Cuza dezamăgit.
Când a venit vorba de cazare, băieții au spus că nu îi sperie cerșitul sau milogeala. „Cu cerșitul noi n-avem o problemă. Suntem obișnuiți. Ego-ul pentru noi e doar un titlu de piesă”, spune Cuza.
Cuza și Emi își doresc să ajungă în finala „Asia Express”, sezonul 4
„În Asia Express mi-aș dori foarte mult să ajung printre finaliști”, spune Emi. „Eu nu vreau să plec primul”, spune Cuza.
„Asia Express”, cel mai dur reality show din România, a început în Turcia, va continua cu Georgia și Azerbaidjan, urmând ca destinațiile următoare să fie dezvăluite ulterior. Concurenții care pornesc pe Drumul Împăraților au de respectat aceleași reguli ca și până acum.