Invitat la emisiunea “Draga mea prietenă” de joi, 1 martie, difuzată la acelaşi post TV, DJ-ul Radio 21 şi-a expus în direct admiraţia pentru frumoasa crainică TV: “Daiana, tu eşti motivul pentru care urmăresc Kanal D în fiecare zi”. Surprinsă de cuvintele lui DJ Andi, Daiana a declarat că se simte măgulită de vorbele  frumoase care i-au fost adresate.
“Am fost super magulită când am aflat, mai ales că am aflat în direct. Am roşit pentru că nu mă aşteptam să aud asta. E foarte frumos să ştiu că există oameni care mă apreciază şi îi mulţumesc mult lui Andi că mă vede într-o postură pozitivă. DJ Andi mi se pare un om foarte cool. E dezinvolt, spontan şi are mereu ceva de spus”, declară Daiana Anghel.
“Trebuie să recunoaştem: Daiana este una dintre cele mai frumoase prezentatoare de ştiri din România. Am văzut-o prima oară la Kanal D, la sfârşitul emisiunii în care suntem invitaţi în fiecare joi şi am rămas plăcut surprins de modul în care îşi face treaba. Pe lângă asta, să nu uităm că  este şi foarte sexy”, spune DJ Andi.
DJ-ul Radio 21 speră să o revadă pe Daiana şi joia viitoare, la emisiunea “Draga mea prietenă”, unde este invitat să gătească pentru doamnele şi domnişoarele din platou. “Aş fi onorat dacă şi Daiana ar veni să guste ceea ce voi găti.  Nu mă laud, dar mă descurc destul de bine în bucătărie”, declară DJ Andi.

Urmărește-ne pe Google News