Fie că e vorba despre cupluri care au în spate căsnicii îndelungate sau concurenți care au devenit parteneri de viață mai recent, cu toții vor fi gata să demonstreze că au atuurile necesare pentru a câștiga titlul de primul Power Couple din România și premiul cel mare, care poate ajunge până la 50.000 de euro.
Daiana Anghel, beauty consultant cu o comunitate foarte puternică în social media, și soțul ei, Chef Sorin Gonțea au intrat în competiția Power Couple România – La Bine și la greu conștienți de plusurile relației lor, dar și de minusurile care i-ar putea face vulnerabili. Însă pentru ei, acest risc asumat a făcut parte din farmecul acestei provocări de neratat.
„Nu e punctul nostru forte să memorăm datele importante ale relației”, a declarat Daiana, înainte de plecarea în Malta, recunoscând că nu ține minte nici data cununiei civile, nici pe cea a nunții cu Sorin.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3„Între noi lucrurile s-au construit în timp. Ne iubim foarte mult, dar a fost ceva ce s-a construit pas cu pas. Noi avem aproape 10 ani de când suntem împreună și încă sunt lucruri pe care nu le știm unul despre celălalt”, a punctat Daiana.
„Noi nu putem spune că am avut o primă întâlnire romantică, pentru că ne știam de mai mult timp”, a mai spus ea despre îndelungata prietenie care o leagă de Sorin și care a ajuns să se transforme într-o frumoasă poveste de dragoste.
Căsătoriți civil din 2019, Daiana și Sorin și-au organizat nunta în 2021, amânând evenimentul cu un an, din cauza pandemiei.
Firi puternice, impulsive și încăpățânate, recunosc că se mai contrează pe diferite subiecte, ducând discutia până-n pânzele albe. „Ea se enervează mai repede, dar eu țin un pic mai mult supărarea”, a dezvăluit Sorin.
„A fost intens, emoționant, greu și foarte frumos”
Dacă pentru Daiana, fostă prezentatoare de știri sportive, televiziunea nu este un domeniu nou, pentru Sorin, partenerul ei de viață recunoscut grație talentului în bucătărie, care se descrie ca fiind comod și discret, participarea la o emisiune TV a fost o probă în sine. Dar puterea de convingere a soției sale și-a spus cuvântul.
Pasionată de tot ceea ce ține de domeniul skincare, Daiana a dezvăluit în această dimineață, la Neatza cu Răzvan și Dani, că ea și Sorin au avut cele mai multe bagaje la sosirea în Malta, kit-ul său extins de îngrijire ocupând o bună parte din spațiul valizelor de călătorie.
„Probele au fost foarte grele, din punctul meu de vedere. Eu am o mare problemă cu înălțimea, de aceea am fost provocată să-mi înfrunt cea mai mare teamă. A fost intens, emoționant, greu și foarte frumos. Ne-am depășit limitele și ne-am descoperit în situații în care niciun alt context nu ne-ar fi pus”, a mai spus Daiana.
mariussorin75 • 26.01.2024, 14:40
as propune un concurs: cum sa te descurci cu un salariu minim in Romania, acolo adrenalina si suspans...