„Am fost răsfățați de presă din primul moment, și asta mi-a dat de înțeles că suntem pe drumul cel bun. E foarte curios cum ți se îndreaptă spatele când știi că se poate să fii filmat. Am avut și perioade dificile la începutul relației, când ne fotografiau de pe schelele unui imobil în construcție, aflat vizavi de locuința noastră, dar acum am înțeles că părțile bune sunt mult mai multe decât micile intruziuni în viața privată”, a declarat Daliana pentru VIVA!

În urmă cu două luni, Daliana și Răzvan Simion au avut o nuntă ca în povești. Cei doi au vorbit despre organizare, iar soția prezentatorului TV a dezvăluit cum și-a ales rochia de mireasă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Am știut de la început cum va arăta rochia mea, de aceea am ales să o fac pe comandă. Am găsit în designerul Nicoleta Negură (Muliebrity) omul care să croiască ținuta din visele mele.

Apreciez mai multe modele de rochie de mireasă, însă am ales-o pe aceea care să îmi potențeze personalitatea și care să îmi dea forță pentru acea zi. Cred foarte tare în importanța alegerilor vestimentare; nu frumusețea hainelor ar trebui să ne preocupe, ci frumusețea noastră purtând veșmintele potrivite”, a spus Daliana.

Daliana este o femeie cu personalitate puternică, nu mi-o imaginam în alt registru stilistic; morfologia ei i-a permis să își creeze o rochie atât de bold și de rafinată în același timp. Ce am simțit când am văzut-o? Ce simt mereu când defilează în fața mea: fiori de plăcere, admirație, dorință și respect”, a adăugat și Răzvan Simion.

Urmărește-ne pe Google News