Sâmbăta aceasta, cea mai nouă gală „Te cunosc de undeva!”, difuzată de la 20:00, la Antena 1, vine cu o provocare de zile mari pentru Damian Drăghici şi partenera sa, Cristina Stroe. Celor doi, ruleta le-a adus o transformare la care nimeni nu s-ar fi gândit – B.U.G. Mafia feat Nico – Cine e cu noi. Atât juraţii, cât şi antrenorii transforming show-ului s-au declarat de-a dreptul uimiţi de personajele primite de cei doi. „Parcă i-am văzut pe Tataee şi Nico pe scenă!”, le-a spus jurata Andreea Bălan, imediat după prestaţia celor doi.
„Damian, în postura lui Tataee… nu ne-am fi gândit vreodată!”, a mărturisit profesoara de canto a emisiunii, Crina Mardare, în vreme ce Damian Drăghici i-a întărit uimirea: „Îi respect foarte mult pe băieţii de la B.U.G. Mafia, dar de data asta e chiar o provocare. Nu am mai cântat niciodată rap!”. Partenera sa, Cristina, însă, s-a dovedit de-a dreptul fericită: „Iubesc ruleta! Am din nou ocazia să îmi trăiesc o fantezie din copilărie!”.
Cum s-au descurcat cei doi cu cea mai nouă provocare venită din partea ruletei, dar şi momentele celorlalţi concurenţi vor putea fi urmărite sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1. Până atunci însă, cei de acasă îşi pot vota în continuare transformarea favorită din cea de-a cincea gală pentru Premiul de Popularitate din marea finală pe vot.a1.ro. După difuzarea galei pe TV, Zarug îi invită pe telespectatori în backstage-ul show-ului ca să urmărească un nou episod exclusiv online „Te cunosc de undeva! After Party”, pe AntenaPLAY.
Iubita lui Damian Drăghici este cu 23 de ani mai tânără decât el
Cei doi formează un cuplu de mai mulți ani, au împreună și un băiețel pe nume Andrei. De-a lungul timpului, multe discuții au apărut privind relația celor doi. Damian Drăghici are 53 de ani, iar ea 30.
Privind diferența de vârstă dintre ei, Cristina Stroe, care e și ea cântăreață, s-a amuzant într-o declarație pentru ego.ro: „Ca să vă zic sincer, că ne tot întreba lumea cum este cu diferența de vârstă dintre noi. La toți le-am zis că este foarte nasol cu diferența de vârstă, că eu am vreo 56 de ani și el 15”, a declarat amuzată aceasta.
Privind participarea lor în emisiunea de la Antena 1, Damian Drăghici a explicat cum a acceptat provocarea alături de iubita lui. „Păi asta face ea, cântă și am zis să venim la „Te cunosc de undeva!”. Am fost abordați mai de mult de cei din producție și acum am considerat că a fost momentul”, a zis el, fiind completat de Cristina Stroe.
„Noi nu cântăm împreună. Am cântat un pic înainte să fiu însărcinată, și când am fost cu sarcina, dar puțin, cred că o vară. Dar așa noi nu cântăm împreună, lucrăm împreună, avem și proiecte împreună, dar într-adevăr a trebuit să mă convingă să vin pentru că eu în ultimii ani, de fapt cred că niciodată nu am fost genul acela care să vrea expunere, să meargă la emisiuni”, a spus ea pentru Ego.
Și a continuat: „Mie îmi place foarte mult să fiu o tipă discretă și să am confortul omului care nu e neapărat public. Adică să merg și ciufulită la magazin sau să ies în papuci de casă pe stradă. Eu chiar sunt genul acesta, nu o să mă vedeți niciodată altfel. (…) Mi-a fost un pic așa teamă de expunerea asta pentru că nu știam cum o să fie, ce o să fie”.