„Am ratat şansa de a mă retrage în glorie. O să fiu un Gică Petrescu al rock-ului românesc. O să fiu îmbălsămat şi pus pe scenă”, a glumit Dan Bittman. „Dacă nu ai umor e jale. În această perioadă am încercat să iau totul în glumă. Sincer, eu nu credeam că mai revin în trupă. Deja mă gândeam că mă voi apuca de un nou proiect, că voi cânta altceva. Dar nu mai puteam cânta vechile piese, iar asta mă întrista”, a povestit artistul la „Acces Direct”.
Solistul trupei Holograf a revenit de curând pe scenă, susţinând un concert în Bucureşti. Despre operaţie, Dan Bittman spune că era necesară, deşi nici medicii nu se aşteptau să intervină răguşeala: „M-am operat ca să fiu liniştit, pentru că am mai avut cazuri în familie. Doctorii nu se aşteptau să fiu răguşit după operaţie”.
Altfel, Dan Bittman a fost subiectul unui adevărat paradox al transmisiilor live. De fapt, Antena 1 şi Pro TV au fost „la cuţite” în această după-amiază, când şi-au disputat apariţia lui Dan Bittman în emisiunile lor mondene, „Acces Direct”, respectiv „Happy Hour”. Uluitor pentru cei care au avut ocazia să aibă două televizoare pornite şi setate pe cele două posturi după ora 17.00, a fost să îl vadă pe Dan Bittman, în direct! Atât pe Antena 1, cât şi pe Pro TV. Care era de fapt adevărul? Cântăreţul era, de fapt, în direct, pe Pro TV, iar echipa de la „Acces Direct”, de la Antena 1 a fost nevoită să scoată de pe ecran cuvântul „direct” în momentul în care au apărut criticile.
Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!