Realizată pe baza formatului britanic “Big Stars Little Star”, emisiunea „Aici eu sunt vedeta!” aduce în faţa telespectatorilor celebrităţile aşa cum acestea nu au mai apărut niciodată: prin ochii propriilor copii! Astfel, la „Aici eu sunt vedeta!”, starurile autohtone şi copiii lor vor intra într-o competiţie distractivă care va demonstra cât de bine se cunosc, de fapt, unii pe alţii.
„Am emotii, pentru că în această emisiune vor veni mulţi prieteni de-ai mei împreună cu copiii lor, foarte haioşi şi dezinvolţi. Vor fi întrebări amuzante, răspunsuri şi situaţii şi mai hazlii, în baza cărora cei de acasă îi vor descoperi pe aceşti prieteni ai mei, artiştii, altfel decât îi ştiau, adică prin ochii copiilor lor. Cine va şti mai multe despre copilul lui, va aduna mai multe puncte şi va intra în marea finală”, spune Dan Bittman, prezentatorul show-ului.
Dan Bittman este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi artişti rock ai României. Pe parcursul unei cariere muzicale de peste 30 de ani, celebrul solist vocal al trupei Holograf a lansat, alături de colegii săi, numeroase hit-uri, apreciate de tineri şi vârstnici deopotrivă.
La Antena 1, Dan Bittman a mai făcut parte din juriul XFactor, alături de Delia și Cheloo.