Zeci de viori, acordeoane, lăute, instrumente de suflat (la loc de cinste fiind un clarinet nepreţuit, de peste 150 de ani, la care a cântat chiar şi el), dar şi vechi cutii ale acestora, gramofoane şi patefoane sunt expuse, deocamdată pentru prieteni, atât în vila lui, cât şi în studioul propriului post de radio online.
Are câteva piese nepreţuite
Dan Bursuc e mândru de colecţia sa: “Tatăl meu, violonistul Dumitru Bursuc, a avut o lungă carieră de lăutar, peste 50 de ani. I-a plăcut să adune instrumente, pasiune pe care am continuat-o şi eu. Am strâns multe rarităţi şi vechituri. Câteva sunt nepreţuite, fiecare ascunde o lungă istorie muzicală”, povesteşte Bursuc.
Valoarea acestor instrumente muzicale poate ajunge şi la câteva mii de euro, însă, cum n-are de gând să le înstrăineze, Dan nu a apelat la un evaluator: “Au doar valoare sentimentală, nu le voi vinde niciodată, sunt pentru sufletul meu şi al familiei mele”, ne-a mai spus acesta.