Inițial emisiunea lui a fost difuzată pe Antena 1, însă de la începutul anului trecut show-ul a fost mutată pe Antena Stars. Dan Capatos a răspuns invitației lui Codin Maticiuc de a veni la podcast-ul lui și au avut o discuție care a stârnit mult interes din partea oamenilor, dat fiind faptul că videoclipul de pe YouTube are 85.000 de vizualizări.

Prezentatorul de la „Xtra Night Show” a fost întrebat de Codin Maticiuc dacă a considerat că nu poate să facă ceva. Dan Capatos a mărturisit că tot timpul a avut impresia că nu poate face bani, dat fiind faptul că el face parte dintr-un cerc în care se află mulți milionari. „Poți să spui că ți-ai dori mulți mai mulți bani, că nu putem să ne plângem aici că e urât față de oamenii care se uită și te văd că ești foarte bine”, a spus actorul.

Dan Capatos este mulțumit de salariul pe care îl are la „Xtra Night Show” și nu se plânge deloc de banii pe care îi primește de la Antena 1.

„Am avut tot timpul impresia că nu pot să fac bani, dar dacă aș spune treaba asta ar suna mercantil și infantil. Nu cred că asta mi-aș dori neapărat. (…) Nu vreau să se înțeleagă greșit. Pentru nivelul de salarizare din România totul e ok. Și chiar nu vreau să se simtă nimeni rău, prost, jignit. Simt că nu pot să… Întotdeauna am simțit că nu sunt genul care ar putea să facă milioane. Mă învârt într-un cerc cu foarte mulți milionari și văd cât de ușor fac banii, iar eu nu am abilitatea asta. Nu mă plâng! Am cât am nevoie pentru mine și familia mea. Am o mașină, o casă, să-mi permit două vacanțe pe an. Nu ar trebui să cer mai mult”, a declarat Dan Capatos în podcastul lui Codin Maticiuc.

Dan Capatos trăiește din salariul de la „Xtra Night Show”

Dan Capatos e unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți prezentatori din România. Acesta a dezvăluit amănunte din culisele meseriei sale, dar și cum a reușit să reziste atâți ani pe micul ecran. Prezentatorul de la Antena Stars prezintă acum show-ul „Xtra Night Show” și a anunțat că trăiește din salariul pe care îl obține din televiziune, meseria pe care și-a ales-o chiar de la 17 ani.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Eu neștiind să fac altceva, trăiesc din salariul pe care îl am din meseria asta. Așadar, eu trebuie să fac ceva cât de cât performant. Asta vine cumva să îi deranjeze pe cei care spun că fac orice pentru rating. Nu cred că m-am dus în zona de făcut orice pentru rating. Puteam să fac tâmpenii mult mai mari pentru rating”, a spus Dan Capatos într-un alt podcast pe YouTube.

Urmărește-ne pe Google News