Dan Chișu, 66 de ani, are povești de viață extraordinare. A fost de toate în ultimele decenii. De la omul care a creat măștile pentru concertul epic „Cantafabule” al lui Phoenix, în plină vogă, până la a pleca din România comunistă cu o căsătorie aranjată în Franța. De la a fi, practic, elevul și omul de încredere al lui Ion Țiriac până la „Noaptea devoratorilor de publicitate”. De la „Cafe DeKo”, unde s-a ridicat stand up-ul autohton, la Goran Bregovici și Emir Kusturica, apoi la filmele – marea dragoste a lui Chișu – și iubirile sale celebre, printre care cea mai mediatizată, cu Mihaela Rădulescu.
Invitat al ultimului podcast „Da, Bravo!” al lui Mihai Bobonete, Dan Chișu a rememorat diverse momente din viața și din cariera sa, mai ales că actualul actor din „Las Fierbinți” a spus că-l asimilează pe actorul, regizorul, producătorul tulcean ca al doilea său tată! Pe vremea când Bobonete era angajatul lui Chișu, „Bobiță” din serialul de la Pro TV a povestit, alături de interlocutorul său, un episod comun, alături de celebra cântăreață americană Pink. Bobonete era disperat de-a dreptul fiindcă voia un microfon nou, trebuia să-și convingă șeful de o nouă investiție. A așteptat câteva ore bune.
Nici n-a văzut-o pe divă
„Erai față în față cu o tipă blondă, când m-ai văzut, ai schimbat privirea. Știu că m-am pus în fața ta, am și împins-o un pic și-am început: „Dane, avem o problemă cu microfonul”. Tu aveai șocul ăla, când vezi prostul din fața ta și mi-ai zis: „Băi Bobo, fă și tu cunoștință cu Pink!”. Iar eu: „Da, Bobo! Deci băi Dane, nu mai merge microfonul, am găsit unul ieftin la „Muzica”, 400 de euro”. Și-i dădeam înainte. Tu ai văzut că am împins-o pe aia, iar eu am dat mâna cu ea și am zis „Bobo” și atât: „Hai că vorbim noi mai încolo!”. După ce-am ieșit, mi-aduc aminte și acum, am rămas lângă niște flori de Maica-Domnului, apoi, în tăcerea minții mele am zis doar atât: „Pink”. Am venit până aproape de geam și-am văzut cine e cu adevărat. Ce să mă mai întorc să-mi cer scuze, și-așa nu știam engleză?! Ai râs apoi de mine, de față cu toți: „Băi, voi știți ce-a făcut prostul ăsta?!””, a rememorat Bobonete.
„Poate să fie și albastru, și galben”
Chișu a povestit ce aventură a avut cu celebra cântăreață rock înaintea episodului amuzant al lui Bobo. Chișu avea un restaurant celebru în Capitală, „Esperanto”. Pink a sosit la locația respectivă, filma un videoclip în București, iar Dan nu i-a permis să intre în stabiliment! „A venit o blondă în niște papucei cu blăniță, într-o pijama, trening, iar eu i-am spus că nu permit o asemenea ținută la mine în restaurant. Și mi-au zis ăștia: „Ești nebun, e Pink”. „Poate să fie și „blue”, poate să fie și „yellow””, am replicat superior. Câteva zile mai târziu am reglat situația, s-a întors la restaurant. Apoi, mi-a zis și ea: „Am avut un șoc atât de puternic că am fost refuzată!””, și-a adus aminte Chișu.
La malul mării, în Franța
Pasionat de windsurfing din tinerețe, mai ales că a practicat acest sport, inclusiv în România Epocii de Aur!, Chișu a dezvăluit cum l-a schimbat pandemia de coronavirus. Mai ales că are în plan să renunțe de tot la cariera regizorală, în condițiile în care a investit extrem de mulți bani din averea personală.
„Momentul pandemiei în care s-au oprit brusc niște lucruri, am realizat ce vreau. Am observat cât de puțină lume îmi lipsește cu adevărat, cât de puțini prieteni am cu adevărat și cât de mult voiam să mă gândesc și la mine. Visul meu a fost, după ce am vândut barca, să mă retrag la malul mării. Și am găsit locul respectiv în Franța, unde am petrecut mulți ani, eu fiind și naturalizat acolo”, a povestit bărbatul de 66 de ani.
Ce-ar servi la masa de adio
Întrebat ce ar servi la o cină de adio, recunoscut ca un bucătar desăvârșit și cu gusturi alese, Chișu a relatat: „Icre negre de păstrugă, cele mai mici, cele mai negre. Foie gras în amaretto și o bucată de fritpură ribeye, de vită. Aș putea să mă dau mare cu vinuri, dar uite prefer ce bem noi, un vin italian, Primitivo, și un Amarone foarte bun”.