Complet refăcut după ce i-a fost înlătută chirurgical o tumore la glanda parotidă, solistul trupei Generic a trecut prin emoții și o lungă pauză vocală dar, după cum ne spune chiar el, din punct de vedere medical, acum totul este bine. ”Mulțumesc lui Dumnezeu că sunt din nou pe scenă, recuperarea medicală a mers bine și sunt 100 % refăcut și cu moralul bun. Nu am o problemă în a-mi folosi vocea și doctorii mi-au zis că pot cânta ca înainte, fără pauze de odihnă”, ne-a declarat solistul care s-a prezentat în weekend, pe scenă, după lunga pauză, la o întâlnire cu publicul bucureștean, într-o mare sală de evenimente. În ultimele luni, chiar dacă nu a avut liber la cântat, Dan Ciotoi s-a prezentat la filmări însă prezentându-se muzical doar prin chitara sa.
Dan Ciotoi, solistul ”Epocii de Aur” din nou pe scenă
După un control de specialitate, Dan Ciotoi (62 ani) a fost operat sub lobul urechii, în zona gâtului, fiind suspect de cancer la glanda parotidă.
La sfârșitul anilor 80, toate formațiile agreate de restaurante și grădini de vară aveau în repertoriu melodiile ”Fratele meu”, ”În stație la Lizeanu” ori ”Ineluș cu piatră albastră” compuse de Dan Ciotoi și lansate de formația sa, Generic. Melodii obligatorii la petrecerile de atunci ale românilor care nu și-au pierdut farmecul nici astăzi, divadă succesul reputat vineri seara. Relansați după o lungă perioadă, mii de oameni vin la petrecerile dansante ale formație Generic. Fără să fi fost vreodată difuzate la radio ori televiziune, Generic, alături de Azur și Odeon, au devenit atât de faimoși încât umpleau stadioane cu peste 100.000 de plătitori.
CITESTE SICireșe toxice într-un hipermarket din Iași. Cumpărătorii, avertizați să le decojească!