Albumul conţine în mare parte piese de dragoste, interpretate de Dan Helciug, iniţiatorul proiectului, interpretate în duet unplugged împreună cu alţi artişti: Bodo, Andra, Nicu Alifantis, Paula Seling, Lu Cozma, Nicola, trupa Byron, Zoltan Andras şi Alina Cruceru. Toate melodiile pot fi ascultate în exclusivitate pe www.inimipentrualteinimi.ro.
Toate fondurile obţinute în urma vânzării CD-ului “Inimi pentru alte Inimi” Dan Helciug & Friends sunt direcţionate către Asociaţia Inima Copiilor. CD-ul costă 29.90 lei şi poate fi cumpărat din librăriile Cărtureşti din toată ţara şi de pe www.charitygift.ro, unde se pot găsi şi boutăţi cu privire la acest proiect caritabil.
Acesta este doar primul pas dintr-un proiect amplu, prin intermediul căruia se doreşte sprijinirea Asociaţiei Inima Copiilor în vederea definitivării echipării cu aparatura necesară a departamentului de cardiochirurgie a spitalului Marie Curie din Bucureşti.
“Albumul “Inimi pentru alte Inimi” nu este un simplu produs muzical, ci reprezintă efortul comun al unor oameni care s-au implicat activ şi constant în realizarea acestui proiect de suflet. Dorim ca acesta să ajungă la fiecare persoană care îşi doreşte să asculte melodii din inimş, melodii realizate în duet cu prieteni pentru alţi prieteni, deoarece aşa îi numim pe toţi oamenii care vor achiziţiona acest CD şi care se vor alătura printr-un gest simplu nouă, celor care lucrăm de peste şase luni de zile la acest album. Cel mai important aspect este că vom oferi un zâmbet tututor copiilor care vor putea fi trataţi de acum încolo la spitalul Marie Curie”, a declarat Dan Helciug, alături de care au participat la evenimentul de lansare Alexandru Popa, preşedintele Asociaţiei Inima Copiilor, şi Steliana Moraru, coordonator al proiectului CharityGift.ro.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!