Timp de 25 de ani, Dan Negru a fost nelipsit de pe micul ecran în noaptea de Revelion. În acest an, după ce și-a dat demisia de la Antena 1 și a semnat un nou contract cu Kanal D, vedeta a decis că este momentul să facă o pauză și să revină anul următor cu o idee mai bună. Dan Negru își dorește să reinventeze emisiunea de Revelion.

Dan Negru ne-a mărturisit recent într-un interviu exclusiv că își dorește să nu mai audă de Revelioane și că va căuta o țară, unde oamenii nu sărbătoresc acest eveniment. După o discuție cu bunul său prieten, Răzvan Pascu, prezentatorul a aflat că în India nu se sărbătorește Revelionul, astfel că a decis să plece acolo.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Prezentatorul de la Kanal D se află în New Delhi, capitala Indiei, și a arătat fanilor săi primele imagini din locul unde se află. Dan Negru a oferit și câteva informații despre orașul în care a ales să petreacă noaptea dintre ani.

„După aproape un sfert de secol de Revelioane pe care le-am petrecut la televizor, am căutat un loc pe Pământul acesta, unde nu se sărbătorește Revelionul pe 31 decembrie. I-am întrebat pe cei mai deștepți decât mine și toți mi-au spus că țara în care nu se sărbătorește Revelionul pe 31 decembrie are capitala aici, la New Delhi. India, o țară multiculturală. Are un milion jumătate de locuitori și capitala, New Delhi, are 25 de milioane de locuitori, mai mult decât are România.

„Cel mai poluat oraș de pe Pământ”

Cei mai mulți indieni sunt hinduși și nu au treabă cu Revelionul. Așa arată New Delhi în ziua Revelionului. Acesta e locul de pe Planetă, unde nu se sărbătorește Revelionul. Cel mai poluat oraș de pe Pământ! O zi în New Delhi echivalează cu fumatul a 50 de țigări pe zi. Sunt cele mai multe vehicule înmatriculate aici de pe Planetă! E o ceață continuă. Așa că după ce aproape un sfert de secol am strigat «La mulți ani, România!»… Așa că… de departe, din locul în care nu prea există Revelion, dar gălăgia e mare de tot… La mulți ani, România!”, a spus Dan Negru într-un video filmat în New Delhi.

Motivul pentru care Dan Negru a refuzat să prezinte Revelionul 2023

Pentru emisiunea de Revelion, Dan Negru a spus în acest an pas. Timp de 25 de ani a prezentat show-ul difuzat în noaptea dintre ani la Antena 1, iar acum a decis să ia o pauză și să revină cu o idee nouă. Chiar dacă emisiunile erau filmate cu mult timp înainte de 31 ianuarie, el nu și-a mai dorit să filmeze pentru Revelion 2023. Telespectatorii au fost uimiți când au aflat că vedeta nu va mai fi pe micul ecran de Revelion, ba chiar s-au făcut și petiții în acest sens.

„Ca să te reinventezi trebuie să schimbi ceva”

„Am văzut o grămadă de meme-uri în online, în fiecare oră le tot văd. Mai multe și mai haioase sunt meme-urile când nu fac Revelionul decât în ăștia 25 de ani în care l-am făcut. Știi care este treaba? Mi-a zis un lucru isteț domnul Tatulici, în urmă cu ceva vreme: «România de totul are 100 de ani. Din suta asta, tu un sfert ai făcut revelioane». Așa că îi dăm o pauză. Nu mult. Ca să te reinventezi trebuie să schimbi ceva. Dovadă că reinventarea mea era posibilă, pe concursuri smart, plecând din Antenă spre Kanal D. La fel și cu Revelionul. E nevoie de o pauză ca să ne putem reinventa. Cred că altfel rămâneam ancorat în trecut. Nu cred că mai merge”, a spus Dan Negru, în exclusivitate pentru Libertatea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News