Prezentatorul de la Antena 1 este “guest star” în film.
Nu a fost greu de convins să joace, întrucât îi promisese lui Vârciu că-i va
întoarce serviciul, după ce acesta l-a scos din încurcătură de multe ori, venind
în emisiunea lui când alți invitați au anulat pe ultima sută de metri.
În plus, între cei doi s-a legat, de-o vreme, o amiciție
strânsă, Negru fiind cel care l-a pus în legătură pe Vârciu cu diverși
furnizori când acesta și-a făcut casa.
“I-am spus: «Maestre, vă stric filmul!»
Prin urmare, timișoreanul a acceptat un rol mic, de șofer,
care nu l-a solicitat foarte tare: “Am jucat două
minute și am trei fraze”. Asta, deși ar fi putut duce, aproape sigur, și un rol
mai amplu!
au investit Liviu Vârciu și cei doi asociați ai săi în film. Vârciu are și rol principal, iar scenariul e semnat de Andreas Petrescu
Sergiu Nicolaescu
i-a simțit potențialul actoricesc și i-a oferit șansa de a debuta sub bagheta
sa, însă Negru a dat cu piciorul acestei șanse, iar acum recunoaște că îi pare
rău.
“Acum foarte mulți ani, m-a
chemat Sergiu Nicolaescu pentru un film în care a jucat și Mircea Badea, era
ceva cu război. Am făcut prostia de a nu mă duce. I-am spus: «Maestre, vă stric
filmul!». Și el mi-a zis că o să regret. Acum regret, mi-ar fi plăcut să joc în
film. Orice experiență e binevenită, nu strică”, a povestit, pentru Libertatea,
Dan Negru.
Filmul a intrat pe ecrane acum două decenii
Prezentatorul
nu-și mai amintește titlul filmului în care Nicolaescu i-a propus să apară, dar
având în vedere cele declarate, că este vorba despre o peliculă de război și că
îl are și pe Mircea Badea în distribuție, este vorba, cel mai probabil, despre “Triunghiul
morții”, apărut în 1999, care reconstituie luptele purtate de armata
română împotriva ocupanților germani în Primul Război Mondial, la Mărăști,
Mărășești și Oituz.
Sergiu Nicolaescu
a avut un rol principal, ca de obicei, alături de el evoluând Ilinca Goia,
Valentin Teodosiu, George Alexandru, Maia Morgenstern, Emil Hossu, Ion
Dichiseanu, Constantin Cotimanis, Ernest Maftei, Ștefan Bănică jr.