Într-un interviu pentru CANCAN, Dan Negru a vorbit despre banii pe care i-a pierdut pentru că a refuzat să afară în reclame. Mulți au încercat să-i facă oferte prezentatorului TV pentru diverse campanii publicitare, însă el nu a acceptat. Vedeta recunoaște că a pierdut mulți bani, însă nu-i pare rău.

„Nu există prostălău mai mare decât sunt eu, și asta îmi zic toți colegii din breasla mea! În bancurile colegilor de televiziune, eu sunt prostălăul suprem, din cauza banilor, pentru că eu am refuzat orice asociere, în orice reclamă de-a lungul timpului, și crede-mă că am pierdut mult!

În anii 2000, aveam de exemplu un show care se numea «Academia Vedetelor» și erau vedetele legate la ochi, băgau mâna în acvarii. Era o isterie, copiii erau înnebuniți după emisiunea aia, cotele de piață erau fabuloase de audiență! Îmi amintesc că aproape nu cobora niciodată sub 60 la sută!

Și aia a coincis cu perioada în care au intrat în România multinaționalele, toate hypermarketurile astea, atunci au intrat și evident că își doreau să se asocieze cu cea mai de succes emisiune de televiziune și cu prezentatorul ei! Am fost dus cu pluta, nu m-am asociat, nu m-am băgat în nicio reclamă niciodată! Privind în urmă, n-am niciun regret! La capătul drumului, nu sunt doar banii! Nu mi-a părut rău. Era o perioadă în care în România se dădeau multe țepe, la greu. Țepe publice la televizor. Am zis că mai bine nu mă bag. Era o perioadă relativ tulbure. Am pierdut. (…) Am avut o discuție cu o companie franțuzească, trebuia să apar 6 luni la televizor într-o campanie și puteam să îmi iau un apartament”, a declarat Dan Negru pentru CANCAN.

Ce nu s-a văzut la TV la Consiliul PNL. Liberalii încep cu stângul campania prezidențială: demoralizați, dezorganizați, dar puși pe glume
Recomandări
Ce nu s-a văzut la TV la Consiliul PNL. Liberalii încep cu stângul campania prezidențială: demoralizați, dezorganizați, dar puși pe glume
dan-negru-kanal-d-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care mi-a zis-o mie un telespectator”

Prezentatorul de la Kanal D a povestit că a fost impresionat de o mărturisire pe care i-a făcut-o un telespectator. Un bărbat i-a spus că lui nu-i place deloc de el, însă soția sa, care murise în urmă cu 4 ani, era fanul lui, astfel că începuse și el să se uite la emisiunile sale.

„Cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care am primit-o eu vreodată de la un telespectator. Eram la Cluj, a venit un domn la mine și mi-a zis: «Domnul Dan Negru, mie nu îmi place deloc de dumneavoastră, țipați, urlați, vă puneți în genunchi!».

Și-mi zice: «Soția mea a murit acum patru ani și de atunci, de fiecare dată când apăreți la televizor, eu dau televizorul mai tare și îmi fac treaba prin casă! E ca și când soția mea încă ar fi în casă și se uită la dumneavoastră!».

A fost cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care mi-a zis-o mie un telespectator!”, a povestit Dan Negru pentru sursa mai sus menționată.

„Violentul” și „Vizitatorul”, cazurile care au pus pe jar Securitatea din Timiș în ultimii ani ai comunismului
Recomandări
„Violentul” și „Vizitatorul”, cazurile care au pus pe jar Securitatea din Timiș în ultimii ani ai comunismului

Dan Negru și-a dat demisia de la Antena 1, după mai bine de două decenii petrecute în acest trust, apoi a semnat contractul cu concurența, mai exact cu Kanal D. „Simțeam că mi-am atins limita. Rugineam”, a spus el, într-un interviu acordat Libertatea, când a fost întrebat de motivul plecării.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Bancnota din România din 1989 care costă mai mult decât Dacia Duster III hybrid nouă. Dacă o ai în casă, ai șansa să te îmbogățești peste noapte
FANATIK.RO
Bancnota din România din 1989 care costă mai mult decât Dacia Duster III hybrid nouă. Dacă o ai în casă, ai șansa să te îmbogățești peste noapte
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Cele șase zodii care vor avea noroc triplu în următoarele 6 luni. Vine perioada lor de aur, Berbecii și Balanțele, printre cele mai avantajate
FANATIK.RO
Cele șase zodii care vor avea noroc triplu în următoarele 6 luni. Vine perioada lor de aur, Berbecii și Balanțele, printre cele mai avantajate
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"
Observatornews.ro
Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp
HOROSCOP
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI