ComenteazăPrezentatorul de la Antena 1 dă de pământ cu pensionarele celebre care se îmbracă fistichiu, dar, până să ajungă acolo, ne vorbește despre cum a făcut primii bani, cât muncește și ce iubește mai mult decât televiziunea, deși aceasta din urmă îi aduce, de 24 de ani încoace, bani și faimă și l-a băgat în Cartea Recordurilor cu numărul de Revelioane prezentate.
Libertatea: De la câți ani lucrezi și care-i prima muncă recompensată de care-ți amintești? Andi Vasluianu povestea că a muncit într-o brutărie în ultimul an de liceu, Mirela Vaida, că ducea grâu la CAP, pe la 10 ani, iar Pepe a fost cameraman pe la nunți și botezuri până să cunoască succesul…
Dan Negru: Hmmm… Sunt singur la părinți și îmi amintesc că eram răsfățat. Vreo câteva luni am fost contabil la un spital din Timișoara, unde mama m-a bagat cu pile. În același timp, lucram part time la radioul public. După câteva luni, s-a eliberat acolo un post pe care m-au angajat pe mine. Era în 1991. Cam de atunci îmi iau leafa din media. Experiența cu contabilitatea a fost plictisitoare. În schimb, am carnet de tractorist, pentru că, imediat după revoluție, tata s-a apucat de agricultură. Bunicii mei erau chiaburi în Banat, adică țărani înstăriți, și tata și-a recăpătat pământurile furate de comuniști. Când și-a luat tractor, avea deja un băiat care știa să-l conducă. Și acum, vara, mai urc pe tractor, la seceriș, dar nu rezist niciodată mai mult de jumătate de oră. Băiatul meu, Bogdan, e însă un mare fan. Sper că va ști să fugă de tot ce înseamnă media și showbiz și să se apropie de alte domenii, mai sănătoase.
«Radioul a rămas marea mea iubire»
În ce alte domenii ai mai lucrat, în afară de televiziune?
M-am apucat de radio devreme, în 1990, când încă erau tancuri pe străzile din Timișoara. Am lucrat la radioul public vreo câțiva ani, când radioul și televiziunea erau aceeași instituție, Radioteleviziunea Română. Cred în forța media de interes public! O vreme am trebăluit, după cum spuneam, prin contabilitate, pentru că am terminat liceul economic. Dar apoi mi-era greu și cu facultatea, și cu radioul, și cu contabilitatea, așa că am renunțat la ce nu-mi plăcea: la cifrele din contabilitate. Radioul a rămas marea mea iubire.
Când erai mic, ce-ți doreai să devii?
Când eram adolescent, îmi plăcea radioul. Și azi îmi place mai mult radioul decât televiziunea. Îmi povestea Mircea Albulescu că radioul îl fac oamenii deștepți, pentru că la radio moderatorul trebuie să pună decorul în mintea ascultătorului. Televiziunea ți-l arată de-a gata. M-am apucat de media datorită unor oameni de radio care-mi plăceau. Eram adolescent și eram fascinat de Paul Grigoriu de la Radio Vacanța. Apoi, peste ani, am avut șansa să împart cu Paul aceeași cabină de emisie, la Radio Vacanța. Azi, nimeni nu le mai amintește numele celor care au construit radioul în România. Paul a fost unul dintre ei. Țin minte nopțile de vară petrecute cu el pe terasa de vizavi de Radio Vacanța. Era un om cult, elegant, citit. Azi, media e făcută de analfabeți, în mare măsură. O spun ca unul care o vede dinăuntru și care poate să compare! Mi-e milă de moderatorii care vor veni, pentru că le vor dispărea interlocutorii. Dar teamă mi-e că vor fi la fel de analfabeți și tăntălăi și unii, și altii. Problema e că publicul îi urmează.
Cele mai bune idei… îi vin noaptea, la 3!
Câte ore lucrezi zilnic, la Antena 1 și pentru afacerile proprii? Ce fel de coleg ești și cum ești ca șef?
Nu am o muncă normată. Multe idei mi-au venit noaptea, la ora 3. Nu știu cum e să lucrezi cu normă. Sunt zile în care nu ajung pe la televiziune, dar asta nu înseamnă că sunt în vacanță. Cele mai bune idei nu mi-au venit în birouri. Dimpotrivă. Și nu sunt șef. În jobul ăsta, media, șefii sunt administratori, contabili. Creativitatea se face în gașcă, fără șefi.
Dan Negru critică vedetele TV în vârstă: «Cunosc doamne venerabile, ajunse la pensie, dar îmbrăcate fistichiu»
Când ai vrea, la modul ideal, să ieși la pensie din televiziune?
Aș vrea, mai degrabă, să știu să îmbătrânesc! Breasla mea e plină de oameni ridicoli, care nu știu să-și ducă vârsta, unii nici măcar nu apar la TV, adică nu sunt trendsetteri publici, dar au ridicolul în haine, în pantofi, în păr, în gesturi. Cunosc doamne venerabile, ajunse la vârsta pensiei, dar îmbrăcate fistichiu, sperând că așa păcălesc vârsta. Nu fac decât să fie ridicole. Recunosc, sunt slobod la gură și le spun adeseori că trebuie să știe să-și poarte anii. Starea de spirit nu stă în părul roșu al unei pensionare. Bruce Willis povestea că-și schimbă garderoba o dată la trei ani, în funcție de vârstă. Și tipul e supercool. Trist nu e să îmbătrânești, ridicol e să nu știi cum să îmbătrânești! Dar eu am doar 46 de ani. Deci, mai am… Sunt mulți alții înaintea mea…