„Este al 21-lea Revelion pe care-l fac la Antena 1. Am mai făcut unul și pentru TVR 1. Am lucrat cu Dan Manoliu, dar și cu Titus Munteanu, care era un titan al televiziunii în România. Eu am făcut zeci de emisiuni în România, mai multe formate, dar toată lumea a rămas cu Negru și cu Revelionul lui. E o onoare, oricum”, spune Dan.
Acesta a dezvăluit că anul acesta a fost unul dintre cele mai grele Revelioane pe care le-a filmat: „Pentru că a fost atipic! A trebuit să facem zeci și zeci de teste de Covid-19. Am respectat toate nebuniile, de la măști la distanțare. S-au respectat absolut toate măsurile de siguranță pentru filmările de anul ăsta. Toată lumea a fost bine, nu au fost deloc probleme”.
Mutu, Contra și Drăgulescu se ascund în spatele măștilor
Ca în fiecare an, telespectatorii Antenei 1 vor avea parte de Revelionul Starurilor 2021 și Secretele măștilor! 12 măști, una mai spectaculoasă decât alta, vor urca în ultima seară din an pe scena maratonului a cărui gazdă e Dan Negru.
„A ieșit perfect! O să fie un revelion fără breaking news. E distracție sută la sută. A fost și Adi Mutu pe acolo, Cosmin Contra e și el o mască extraordinară, dar și Marian Drăgulescu, care merge la Olimpiadă în 2021. Nu pot să vă zic mai multe, sunt politicieni pe care nici nu te aștepți să-i vezi. O să fie un adevărat spectacol”, a spus Negru în cadrul ediției speciale de Revelion a emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”.
„Fotbaliștii români nu au notorietate!”
Vedeta Antenei 1 a dezvăluit că a încercat să găsească fotbaliști cunoscuți din ziua de azi pe care să-i cheme la Revelion, dar a avut o mare problemă.
„A dispărut mirajul fotbaliștilor din fotbalul românesc. Vorbeam cu Anamaria Prodan la telefon și i-am cerut un fotbalist să vină la Revelion. Ne-am scărpinat în cap să găsim pe cineva cu popularitate din Liga 1. Asta e problema! Nu mai au notorietate. Fotbaliștii ar trebui să fie cele mai atractive personale pentru showbiz. Sunt tineri, frumoși și cu bani. Au tot! Și culmea, showbizul românesc nu funcționează deloc pe fotbal, față de cum o făcea Generația de Aur”, a explicat Dan Negru.
În România sunt foarte mulți artiști care trăiesc cu banii acordați de primării. Altfel ar fi o dramă! Lucrul ăsta nu se întâmplă în Anglia, de exemplu. Niciun primar din America nu-i sună p-ăia de la The Rolling Stones să-i cheme la un concert la ziua comunei. Nu merge!
Dan Negru, om de televiziune:
Măștile de la Revelion vin din SUA
Şi în acest an a fost respectată tradiţia realizării măştilor tocmai în Statele Unite, la Los Angeles, chiar dacă pentru acest lucru, Andreea Rădulescu, specialistul în machiaj special care le-a și realizat, a fost nevoită să stea în izolare atât în America, cât şi la revenirea în România.
“Una dintre cele mai complicate și spectaculoase măști din acest an este cea a Diavolului. Este şi una dintre cele mai costisitoare, preţul ei ajungând la câteva mii bune de euro. Masca a fost realizată în Los Angeles şi a durat câteva săptămâni, iar la filmare, vedeta din spatele măştii a avut de îndurat cel mai mult timp în cabina de machiaj, peste 5 ore, în care a trebuit să stea foarte mult nemişcat şi nu a putut deloc să mănânce sau să bea!”, spune Andreea, master make-up special și coordonatoarea echipei de machiaje speciale.
Ce măști vom vedea în noaptea dintre ani
- Vladimir Putin
- Donald Trump
- Diavolul
- Vrăjitoarea
- servitorul familiei Addams
- Captain Hook
- Duhul lui Alladin
- Grinch
- Hades
- Pinocchio
- Diavolul Roşu