Dan Negru (53 de ani), unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din România, a transmis un mesaj puternic de Sfânta Parascheva, declarându-se deschis cu privire la credința sa. Într-o postare pe rețelele de socializare, vedeta de la Kanal D a recunoscut că este un „pupător de moaște” și a criticat vocile care îl batjocoresc pentru convingerile sale religioase. El a făcut referire la cei care aleg să înlocuiască rugăciunea cu mantrele și biserica cu practici alternative, precum yoga sau tămâia cu bețișoarele parfumate.

Dan Negru, prezent la pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași, unde s-au adunat peste 200.000 de credincioși pentru a o cinsti pe ocrotitoarea Moldovei, a avut un mesaj dur către cei care îl consideră „înapoiat” din cauza credinței sale. Celebrul prezentator și-a afirmat de nenumărate ori în interviuri credința în Dumnezeu și nu s-a ferit să spună public acest lucru ori de câte ori a avut ocazia.

„Dacă meditezi făcând yoga, ești cool, dacă o faci rugându-te la biserică, ești înapoiat”

Prin mesajul său, Dan Negru subliniază că nu se rușinează de credința sa și că își asumă convingerile religioase, indiferent de criticile pe care le primește.

„Recunosc, sunt un «pupător de moaște» așa cum sunt batjocoriți cei mulți care merg la Iași să o întâlnească pe Sfânta Parascheva. Și până când progresiștii nu-mi pot explica sensul venirii și rostul plecării mele, mă sprijin pe credință și rămân «înapoiat».

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Dacă meditezi făcând yoga, ești cool, dacă o faci rugându-te la biserică, ești înapoiat. Știu vedete care zilnic postează aici, în social media, câte o mantră și au mii de like-uri. Dacă în loc de mantră zici «Tatăl Nostru», te vor privi cu dispreț. Un prieten are casa ticsită de bețișoare aromate. «Alungă spiritele rele», mi-a explicat. Când i-am sugerat tămâia, mi-a zis că sunt «old». Celor mulți care sunteți la Iași, bucurați-vă de Sfântă! Pentru că cel mai greu e să rămâi tu însuți când toți ceilalti vor să te facă altceva!”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare.

dan negru (2)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Dan Negru, despre introducerea Religiei la Bacalaureat

Dan Negru a ales să vorbească despre un subiect care a iscat multe păreri pro și contra. Prezentatorul de la Kanal D este de părere că orice fel de cunoaștere reprezintă un avantaj în viață. De asemenea, el nu condamnă această schimbare și și-a spus opinia într-o postare pe Facebook. Dan Negru nu se ferește să dezbată subiecte care stârnesc controverse și are curajul de a spune mereu ceea ce gândește, chiar dacă uneori părerile sale nu sunt pe placul tuturor.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

„Propunerea ca Religia să fie materie opțională la Bacalaureat a stârnit iureș. Unii pro. Alții contra. Tuturor le-aș spune că orice spor de cunoaștere e un avantaj în viață! Santa Maria delle Grazie unde se află «Cina cea de taină» a lui DaVinci sau «Capela Sixtină» a lui Michelangelo sunt printre cele mai vizitate locuri din lume. Muzeele lumii sunt pline de religie. Nu le tăiați copiilor aripile cunoașterii.

„Nu fiți proști, nu vă condamnați copiii la neștiință”

Să trăiești într-o Europă creștină cu istorie și artă creștine și să nu știi nimic despre cultura religioasă e o formă de prostie fudulă. Nu fiți proști, nu vă condamnați copiii la neștiință. Patimile lui Iisus nu trebuie să-i sperie! Iisus nu ne cere să murim ca EL, ne cere să trăim ca el.

Celor din gașca «anti» le-aș aminti și vorba lui Einstein: «Ştiinţa fără religie este şchioapă, religia fără ştiinţă este oarbă»”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

andreigeorge66   •   18.10.2024, 14:43

PUPATUL MOASTELOR NU FACE PARTE DIN CRESTINISM...CULTUL MOASTELOR A INTRAT IN BISERICA PRIN SEC 6-7 EN !...Acceptat de biserică din motive...financiare !

AlterEgo29   •   16.10.2024, 13:17

Nu sunt vorbele lui. Oricum yoga are proprietăți demonstrate pe când pupatul moaștelor sau rugăciunea nu a avut niciodată nici un efect demonstrat Citeşte întreaga ştire: Dan Negru spune că este „pupător de moaște” și le răspunde celor care îi critică credința: „Dacă faci yoga ești cool, dacă te rogi ești înapoiat”

AlterEgo29   •   16.10.2024, 13:16

Nu sunt vorbele lui. Oricum yoga are proprietăți demonstrate pe când pupatul moaștelor sau rugăciunea nu a avut niciodată nici un efect demonstrat

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
România va avea un nou drum de mare viteză. Are o lungime de 51 de kilometri și leagă 2 mari orașe
FANATIK.RO
România va avea un nou drum de mare viteză. Are o lungime de 51 de kilometri și leagă 2 mari orașe
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI