Fuego va avea parte de o îmbrățișare călduroasă din partea amfitrionului show-ului, cel care va face o dezvăluire neașteptată despre anii de prietenie care-i leagă.

„Trebuie neapărat să vă spun ceva despre Paul. N-am prea zis-o, dar o zic acum, la televizor. Paul este unul dintre puținii oameni din lumea asta care mă sună să mă întrebe: Ce mai faci? Atât! Mulțumesc pentru asta, Paul!”, declară Dan Negru.

Fuego nu a ezitat și va reacționa: „Mă simt ca pe scenă, la San Remo. Îți mulțumesc pentru prietenia ta! Am venit cu sufletul deschis la emisiunea asta pentru că toate întrebările pe care le voi adresa concurentului vor fi întrebări care mă reprezintă pe mine ca artist, fac parte din viața mea, profesia mea”, spune acesta.

Cum a devenit Fuego artist

Pentru cariera sa, Fuego a făcut multe sacrificii. Artistul s-a mutat în București în urmă cu aproximativ 20 de ani, iar părinții săi au fost cei care l-au ajutat necondiționat. El își amintește că de multe ori nu a avut bani să își cumpere bilet pentru tramvai.

„Eu când am fost la început de drum, acum 20 și ceva de ani, nu mi-a întins nimeni o mână de ajutor, m-am descurcat singur doar cu ce mi-au dat mama și tata de acasă, mi-au băgat și niște bănuți lunar în buzunar ca să pot să stau la studii în București.

De multe ori în tramvai poate nu aveam bilet cumpărat, că nu aveam bani să cumpăr acel bilet să mă duc de la Bucur Obor, unde stăteam în gazdă, până la I.L. Caragiale, unde studiam. Eu nu pot să uit aceste vremuri, pentru că au fost grele.

De fiecare dată încerc să-i fac pe oameni să uite de problemele pe care le au. Nu cred că există un om care să nu aibă probleme. Mie mi-a zis ceva mama când eram copil: «Ciprian, când ieși pe ușă din apartament trebuie să ai zâmbetul la purtător, dacă tu în ziua respectivă faci un om să zâmbească, atunci te poți simți împlinit». Cu toții avem probleme, rate la bănci și momente dificile. Eu când urc pe scenă, uit de toate necazurile, supărările și lucrurile la care nu vreau să mă gândesc”, a declarat Fuego la Antena Stars, relatează Spynews.

Cântărețul poartă mereu cu el un medalion, unde are poza cu părinții lui. Fuego spune că acest medalion este precum un talisman pentru el și mereu are o stare de bine când îl are.

Urmărește-ne pe Google News