În timp ce se afla la cumpărături într-un hypermarket din București, Dan Negru a fost surprins de prețul unui produs. Prețul exorbitant al unei pungi de jumătate de kilogram de urzici, care s-a ridicat la nici mai mult, nici mai puțin de 18,99 de lei. Acest lucru înseamnă aproape 38 de lei pe kilogram sau aproximativ 7 euro.

În momentul în care a văzut prețul, prezentatorul de la Kanal D a făcut o ironie la situație și a adus în discuție o zicală celebră a lui Tudor Arghezi: „România nu e o țară, e o afacere”.

„«Urzica astupă foamea săracului» era proverbul. Am găsit urzici românești la 20 lei jumătate de kilogram. Adică vreo 7 euro/kg. Pentru că Arghezi spunea: «România nu e o țară, e o afacere»”, a scris Dan Negru pe una dintre rețelele de socializare.

Prețul urzicilor a stârnit nu doar mirarea lui Dan Negru, ci și a celor care îl urmăresc pe rețelele de socializare. Mulți se întreabă cum este posibil ca un produs atât de comun și găsit peste tot în natură să fie vândut la un preț atât de ridicat în supermarketurile din România.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

„Se știe că suntem o țară doar pentru afaceri, până și urzicile sunt un lux, vai de noi”

Postarea prezentatorului TV a devenit virală, iar oamenii au lăsat mai multe comentarii. „Cred că urzicile astea au ieșit puțin în larg pe vas, după care au fost importate și prețul care îl vezi tu este consecința unui lanț de intermediari”, „La țărani este mult mai ieftin. Acum, depinde de unde le iei, jumătate dacă le alegi le poți arunca. Așa ca se iau și ele din surse mai sigure, adică sa le culegi tu. Oricum, contează locul de unde sunt culese”, „Mai trist este ca oamenii le si cumpără la acest preț”, „În România doar oamenii se vând pe degeaba! Urzicile noastre nu mai sunt pentru tot omul de rând ca odinioară! Sunt alte vremuri și vremi!”, „Până și urzicile sunt un lux”, „Se știe că suntem o țară doar pentru afaceri, până și urzicile sunt un lux, vai de noi”, „De unde le-au importat și în care buzunare intră banii?!!! Sigur NU sunt din România”, „Fac rău cei ce cumpără, nu cred că chiar mor de dorul urzicilor, pot să meargă pe coclauri și să culeagă, ar fi mult mai sănătos pentru organism”.

Despre Dan Negru

Dan Negru este un prezentator de televiziune din România și este supranumit „Regele Audiențelor”, datorită succesului pe care le-a avut cu emisiunile pe care le-a prezentat.

Cele mai cunoscute emisiuni pe care le-a prezentat de-a lungul carierei sale sunt: Academia vedetelor, Next Star, Ciao Darwin, Te pui cu blondele, Splash! Vedete la apă, Ziua Judecății sau Batem palma.

Dan Negru a intrat în Cartea Recordurilor, fiind singurul moderator din Europa care a prezentat timp de 20 de ani consecutiv spectacolele de Revelion televizate.

Succesul l-a extins și în Republica Moldova, cu emisiunile „Vrei să fii milionar” și „Roata Norocului”. Este căsătorit cu medicul stomatolog Croduța Negru și au împreună doi copii, Dara și Bogdan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News