Dan Negru a rămas uluit de ceea ce a găsit în Grecia, tărâmul vacanțelor de vis ale românilor.
„Când stăm în genunchi, alții ni se par mari! Am ajuns printr-o conjunctură în Grecia. Știam că Atena, leagănul civilizației democratice a ajuns de mult un ghetou. Litoralul grecesc însă, lăudat mereu de noi, pare în multe locuri o adunătură de Eforie a anilor 90”, a scris Dan Negru pe Facebook.
Negru crede că România oferă condiții mult mai bune în materie de turism decât cele din Grecia.
„Oamenii, grecii, admirabili. Ei știu că turismul e singura lor salvare într-o țară în care statul a eșuat. Economia Greciei se bazează pe veniturile din turism. Dacă noi aveam tradiția și istoria Greciei și prezentul ei de azi, i-am fi crucificat pe toți.
Suntem mult peste ce are Grecia azi ! Noi, cei asupriți mereu în istoria noastră n-am decăzut așa cum au făcut-o grecii de-a lungul istoriei lor. În 200 de ani de la independență, Grecia a intrat în faliment de 7 ori. Când ni se pare că alții sunt mai mari decât noi, să ne ridicam din genunchi!”, adaugă acesta.