“Mi-e dor de normalitate, iar acasă, la Timişoara, o regăsesc mereu. Şi tot mai tare ne bate gândul să ne întoarcem acasă definitiv, nu doar în vacanţe, fără ca asta să însemne că renunţ la televiziune. Însă aşa cum merg cu avionul la Chişinău, pot veni şi la Bucureşti”, a spus Dan Negru pentru revista Pro TV Magazin.
Întrebat dacă fetița sa, Dara, vorbește la fel de mult ca el, prezentatorul TV a spus: „Nu la fel de mult, dar, cu siguranţă, la fel de tare. Puştoaica e tot ce rămâne, toate sunt fum: şi audienţele din Chişinău şi cele din România, şi „Ciao Darwin”, dar şi „Plasa de stele”. Dara e tot ce rămâne”.