Dan Puican și Stela Popescu au fost căsătoriți opt ani. După despărțire, cei doi au rămas buni prieteni. Bărbatul a suferit în 2017 când actrița a fost găsită fără suflare în casa sa. La trei ani de la trecerea ei în neființă, acesta i-a organizat chiar și un parastas, iar acum dezvăluie că mereu își aduce aminte de ea, o visează des.

„Nu cred că mă mai duc la Cernica, la mormântul Stelei, de Paște, pentru că este foarte departe, însă o să îi aprind o lumânare la Biserică să aibă liniște pe lumea cealaltă. Mereu îmi aduc aminte de ea, chiar dacă timpul a trecut așa repede, o mai visez, destul de des îmi apare în vis. Ultima dată am visat-o că era la radio în calitate de invitat și vorbea despre experiențele sale profesionale”, a mărturisit regizorul Dan Puican pentru playtech.ro.

Stela Popescu a fost iubirea din tinerețe a lui Dan Puican, acesta declarând că nu o va uita niciodată.

„Nu o voi uita niciodată pe Stela, iubirea din tinerețe nu se uită niciodată. Lumea am văzut că a uitat-o, dar asta din cauză că are atâtea necazuri încât nu le mai stă capul la nimic. Însă eu nu o voi uita niciodată indiferent de perioada prin care o să trec”, a mai adăugat acesta pentru aceeași sursă.

Stela Popescu a murit la vârsta de 81 de ani. Actrița a fost găsită prăbușită în holul casei de către fiica sa. Stela Popescu a încântat milioane de români, dar a murit singură.

 
 

Urmărește-ne pe Google News