ComenteazăDan Puric a venit pe lume la 12 februarie 1959, în Buzău, dar a copilărit, „săltându-se” spre viaţă, în Nehoiu, în zona plină de legendă şi „aer verde”, limpede, de munte, a judeţului Buzău. Având talent la desen, a absolvit liceul „Nicolae Tonitza” din Bucureşti, dar instinctul l-a trimis spre a urma Academia de Teatru şi Film, unde, după o încercare nereuşită şi un stagiu militar făcut „la trupă”, intră la clasa profesorului Dem Rădulescu. După facultate, petrece trei ani ca actor la teatrul Mihai Eminescu din Botoşani, pentru ca în 1988, sî fie acceptat la Teatrul Naţional din Bucureşti, la cerea expresă a maestrului Radu Beligan, ce fusese impresionat de harul tânărului Puric.
Treptat, se desprinde de teatru în forma lui clasică, apropiindu-se de teatrul mut al pantomimei, exprimându-se prin subtilul, dar şi expresivul limbaj al trupului şi gesturilor, ca formă de comunicare. Astfel, cu spectacolele sale cutreieră întreg mapamondul şi primind o răsunătoare şi incredibilă recunoaştere a talentului său artistic, atât ca actor, dar şi ca regizor, pe oriunde s-ar fi dus. Din China în Brazilia sau din Canada în Coreea de Sud.
O cumpănă a destinului propriu, din jurul anului 2000, îl face să aibă revelaţia unei alte dimensiuni în sine însusşi, cea de mărturisitor al credinţei ortodoxe, în formele mai pline de nuanţe fine ale unui românism pe care unii intelectuali I l-au criticat cu vehemenţă.
Însă Dan Puric, a rămas de peste un deceniu, neclintit pe drumul redescoperirii propriei credinţe strămoşeşti, a destinului propriului neam, dar şi a propriului „eu”, ţinând conferinţe în numeroase oraşe ale ţării despre ceea ce s-ar putea numi „sensul românesc al fiinţei şi existenţei”. Este şi autorul a trei cărţi, cu mare succes la public, „Cine suntem”(2008), „Omul frumos”(2009) şi „Fii demn!”(2011). La multi ani, Dan Puric!