Libertatea: Întâi ai intrat în sala de operații
alături de tatăl tău, apoi ai făcut trecerea spre actorie. Nu te-a atras
Medicina?
Dan Rădulescu: Pe mine mă atrăgea foarte tare, spre deosebire de
fratele meu, care a și leșinat, pentru că tata a încercat experimentul și cu el.
Eu nu am avut nici un stres. Mi-a plăcut, mă entuziasma ce se întâmplă acolo,
doar că am avut o discuție foarte intimă tată-fiu, în care el mi-a explicat că
drumul ăsta spre cariera de medic e foarte lung, anevoios și, uneori, s-ar
putea să simt că nu merită să fac asta. Sigur că dacă eu aș fi fost
superconvins că vreau să fac asta, nu m-ar fi oprit nimeni! El avea un dar al
sintetizării și mi-a explicat pe scurt că intri în pâine foarte târziu, adică
ajungi să pui mâna pe bisturiu undeva la 40 de ani abia, până acolo ai o groază
de obstacole de depășit și, pe lângă asta, există întotdeauna riscul ca eu să
fiu perceput ca fiul lui – cred că, de fapt, argumentul acesta m-a convins și
am zis că poate e o provocare mai mare să pornesc pe un drum nebătătorit.
A fost studentul lui Pintea, la UNATC
– Și ai intrat la UNATC, la clasa lui Adrian
Pintea… Cum a fost întâlnirea cu el?
– El era un artist prin excelență, iar asta îi afecta și postura de profesor, de multe ori îi era greu să se abțină de la a ne da indicații, de la a ne arăta cum ar face el rolurile, ceea ce se spune, în facultate, că nu e recomandabil să le arăți studenților, dar mie nu mi s-a părut o greșeală asta, pentru că era o plăcere să-l privești. Cine mai poate în ziua de astăzi să vadă un artist la lucru așa, live? Pentru mine a fost mai mult decât un profesor, a fost o sursă de inspirație și un artist adevărat. Ne-a insuflat dragostea de meserie, care nu poate fi transpusă în metode teoretice și în ecuații.
– Care au fost cele mai grele cursuri din
facultate?
– Pentru mine baletul a fost cel mai greu, adică nu cred că s-a lipit nimic
de mine acolo, dar acum îmi pare rău. Dacă m-aș fi dedicat mai mult și orelor acelora,
poate mi-ar fi folosit mai mult. Așa, pentru mine a fost pur și simplu un stres
continuu. Nu-i neg, nu-i contest importanța, dar pentru mine și numai să îmbrac
colanții ăia în fața colegilor mei a fost o provocare!i
Emoții uriașe la filmarea unei scene de viol
– Apropo de provocări, pentru scenele de nuditate cum vă pregătesc profesorii?
– Cursuri propriu-zise pentru asta nu există. Îmi amintesc de prima mea
întâlnire cu Horațiu Mălăele, la niște repetiții, când eu eram student sau abia
terminasem. La un moment dat, după ce a încercat, apropo de o situație de genul
acesta, să ne tot explice, a zis: “Pur și simplu nu aveți meciuri în picioare!”.
Cred că se referea la faptul că, până la urmă, cel mai bun profesor pentru
problema asta este exercițiul. Cred că scapi de emoții, de inhibiții prin
exercițiu, pur și simplu. Dar nimic nu se compară cu emoțiile primei scene de
dragoste. Eu am avut emoții mari la colaborarea cu Nicolae Constantin Tănase,
la un lungmetraj, “Lumea e a mea”, în care aveam o scenă de viol. Diferit față
de restul secvențelor a fost că s-a redus echipa, s-a creat un cadru mult mai
intim și am înțeles că, în general, așa se întâmplă la scenele astea de
nuditate sau de contact mai intim. Am rămas doar eu cu actrița, cu regizorul și
cu operatorul. Și atunci, s-a creat un soi de intimitate între noi, s-a comunicat
poate mai mult la nivel nonverbal și am trecut toți patru prin experiența asta.
Nu s-au tras foarte multe duble, dar era un efect foarte frumos, camera era
montată pe un aparat și pivota în jurul nostru.i
Angajat după 10 ani la Teatrul de Comedie în care a debutat
– De-a lungul timpului, care au fost oamenii care te-au ajutat în carieră?
– Doamna Iarina Demian, care este actriță și regizoare și care încă de când
eram eu în facultate m-a văzut într-un spectacol, “Jesus Christ Superstar”, un
musical pe care l-am făcut împreună cu domnul Pintea la Arcub. De acolo, m-a
invitat să joc într-o producție a Teatrului de Comedie, deci primul meu contact
cu Teatrul de Comedie, unde astăzi sunt angajat, l-am avut datorită colaborării
mele cu dânsa. Eu treceam în anul trei atunci. Am jucat primul meu rol într-un
teatru la 20 de ani, aici, la Comedie, în “Biloxi Blues”, regizat de dânsa, cu
Tudor Chirilă, cu Bogdan Cotleț, cu mai mulți colegi de-ai mei de-acum.
În ciuda acestui început bun, nu pot să zic că s-au ars etape sau că mi-a
zis cineva atunci: “Tu ești, de-acum te angajăm!” De atunci până când m-am
angajat efectiv aici au trecut 10 ani, adică am parcurs toate etapele. Acum doi
ani m-am angajat la Comedie. Nu prea erau posturi la nici un teatru din
Capitală.i
Proiect TV eșuat cu Dragoș Buliga, regizorul „Las Fierbinți”
– Mulți colegi de-ai tăi sunt la TV, în diverse
proiecte, în special reclame și seriale. Pe tine nu te tentează micul ecran?
– Mă tentează orice are legătură cu actoria și nu cred că actorie de calitate se poate face doar la teatru sau doar în film. Cred că poți să faci o reclamă genială, la fel cum poți să faci un spectacol de teatru prost și invers… Lucrurile trebuie să fie bine făcute. Da, am și participat la câteva – “Un pas înainte” și am mai făcut un pilot acum doi ani cu Dragoș Buliga, se numea “Anii de sâmbătă seară”, era scris de Nae Caranfil. Și, în funcție de soarta pilotului ăstuia, urma să facem continuarea sau nu. Nu știu ce s-a întâmplat între timp, înțeleg că au fost și niște probleme cu bugetul și pe la televiziuni. Dar îmi place și nu sunt împotrivă.
– Acum ceva timp ai avut o scurtă relație cu Diana
Dumitrescu, ea era pe val atunci, și ați cam fost sub lupă. Tu, fiind un tip
mai discret, cum te-ai simțit?
– Nu m-am simțit neapărat în elementul meu. Depinde din ce considerente ți se dă atenție. Dacă ți se dă atenție pentru că ai descoperit o planetă în sistemul nostru solar, da, mi se pare OK să fii și la televizor, dar dacă ți se dă multă atenție pentru că ești iubitul sau iubita cuiva, nu mi se pare așa de interesant.
Foto: Dumitru Angelescu