Gazdă la cea de-a 12 –a ediție de când ”drumurile noastre” s-au despărțit de vedeta incontestabilă a anilor ‘60-80 va fi clasicul prezentator al evenimentelor de ținută Octavian Ursulescu.

Pentru prima oară în istoria evenimentului concurs, care va avea loc la Casa de cultură a Sindicatelor din localitate, jumătate din artiștii finaliști sunt de peste hotare, atrași de rigoarea organizării, renumele lui Dan Spataru și premii consistente. Pe lângă distincțiile obișnuite și mențiuni, vor fi doua premii speciale: unul oferit de Paul Surugiu ”Fuego” (în cadrul proiectului sau ”Art by Fuego – Arta pentru suflet”) și Premiul ”Cornel Fugaru”, care va fi înmânat de văduva compozitorului, Mirela Fugaru. Fuego este unul din artiștii care au ținut viu numele marelui solist trecut în neființă, prin turneul său național ”Serenada pentru Dan Spataru”.

Printre cei care vor cânta în cadrul festivalului se numără: Pasha Parfeni (Republica Moldova), Pompilia Stoian (venita special din Germania), Sanda Ladoși, Adrian Daminescu, Lora și Costel Lazaroiu.  Artiștii vor fi acompaniați de orchestra condusă de compozitorul Ionel Tudor. Evenimentul va fi transmis în direct de TV Neptun. Ca în fiecare an, Sida Spataru (FOTO), cea care i-a fost alături peste 30 de ani maestrului,  persoana care cultivă numele celui ce a fost ”regele aplauzelor” va fi prezentă la eveniment.

CITESTE SI:

Exclusiv/ Soția regretatului Dan Spătaru a rămas doar cu promisiunile după moartea artistului. ”Strada Dan Spataru e o adresă falsă”

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News