Dan Teodorescu a vorbit despre succesul melodiei "Eşti iubibilă". "A fost foarte ascultată şi acest lucru se datorează şi faptului că videoclipul are nume celebre" a spus cântăreţul pentru 220.ro.
Acesta a adăugat: „De când cu melodiile astea, ne cheamă lumea mai des la concerte, ne zâmbesc mai mulţi pe stradă şi tot aşa. ‘Eşti iubibilă’ a creat câteva controverse şi cine spune că este un cuvânt pueril şi infantil, are dreptate. El nici nu trebuie să intre în lexicul limbii române”.
Întrebat de ce bărbaţii spun cu greutate „Te iubesc”, solistul a punctat: „Eu nu generalizez. Doar mie îmi e greu. Sunt şi bărbaţi cărora le e uşor. Dacă nu vorbim, nu înseamnă că nu le iubim”.