Într-un interviu pentru Click!, Dan Ursa a vorbit despre bucuria de a fi din nou acasă lângă familia lui. Câștigătorul „Survivor România” 2023 nu s-a gândit încă ce va face cu banii câștigați în emisiunea de la PRO TV, dar are în plan să se întoarcă la vechiul loc de muncă.
„Mă simt fericit, plin de emoții știind că nu mi-am dezamăgit susținătorii de acasă. Cât despre ceea ce voi face cu banii, urmează să mă gândesc zilele următoare. Până atunci, vreau să mă bucur de familie.”
Soția a fost prima persoană pe care Dan Ursa a sunat-o după ce și-a primit telefonul. Momentul a fost unul emoționant, pentru că și-a văzut și fiica după 5 luni petrecute în jungla din Republica Dominicană. „Prima dată am sunat-o pe soția mea, care era alături de fiica noastră. A fost foarte emoționantă discuția și a fost interesant să pot face asta, fără să fi câștigat dreptul pe un traseu.”
Dan Ursa a anunțat că se va întoarce la vechiul loc de muncă, pentru că îi place ceea ce face. „Da, urmează să revin la vechiul job pentru că sunt norocos să fac ceea ce îmi place.” Dan Ursa ocupă o funcție de conducere în vânzări, e director.
Câștigătorul de la „Survivor România” 2023 spune că i-ar mai plăcea să participe și la alte reality show-uri. „Îmi plac provocările și tot ce înseamnă ocazie de a ieși din zona de confort aș accepta.”
Dan Ursa a fost așteptat de familie la aeroport
Dan Ursa a fost întâmpinat pe aeroportul din Otopeni ca un adevărat învingător. Mai multe camere de filmat, aparate de fotografiat, prieteni, apropiați, dar mai ales familia l-au avut în prim-plan, la poarta de sosiri.
Cu trofeul în mână și în uralele tuturor, Dan Ursa a apărut cu zâmbetul pe buze. S-a îndreptat imediat spre Sofia, fiica lui. Emoțiile l-au copleșit și a căzut în genunchi în fața ei. Și revederea cu soția Corina, care lucrează ca farmacistă, a fost emoționantă. Cei doi s-au îmbrățișat minute în șir, bucuroși de revedere după atâtea luni în care au stat despărțiti.
Cine e Dan Ursa, câștigătorul „Survivor România” 2023
Dan Ursa, care a făcut parte din echipa Războinicilor, a ajuns în finala „Survivor România” 2023 alături de Carmen Grebenișan și Andrei Krișan. Dan Ursa a câștigat „Survivor România” 2023 și a primit marele premiu de 100.000 de euro.
„Sunt mândru de mine și de toți susținătorii mei. Da, am încredere în mine. Asta simt.”, a spus marele câștigător, când i s-a înmânat trofeul „Survivor România” 2023 și cecul în valoare de 100.000 de euro.
Înainte de a începe „Survivor România” 2023, concurentul spunea că va avea ceva probleme în a se adapta la regimul alimentar din competiție. „Cea mai mare provocare, cred, va fi lipsa hranei pe tot parcursul emisiunii”, declara Dan Ursa.
Înainte de a intra în competiție, concurentul recunoștea care e cea mai mare teamă a lui: frica de a dezamăgi, în special familia care îl susține acasă. „Cel mai mult o să-mi lipsească încurajările soției mele. Este omul care știe întotdeauna să mă motiveze și să mă țină în priză”, a mai spus războinicul.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!