În anul 2007, jurnalista Dana Deac a fost diagnosticată cu cancer mamar, boală care ulterior a recidivat.
Jurnalista a acordat un interviu pentru adevarul.ro în care a oferit detalii despre boala sa cu boala.
„În anul 2007, am hotărât să-mi fac o mamografie fără nicio trimitere de la doctor. Aşa m-am gândit eu că e civilizat. Mamografia a fost citită de o doamnă doctor care mi-a transmis că sunt sănătoasă, asta în scris nu doar verbal. La patru luni după mamografie, am trăit să văd cum din corpul meu cancerul ieşea la suprafaţă”, a declarat Dana Deac.
„Pentru cancerul de sân, am făcut de două ori chimioterapie, în 2008 şi 2013-2014. După chimioterapia din 2008, am urmat protocolul ca la carte, adică am făcut 30 de şedinţe de radioterapie şi brahiterapie. La un an şi jumătate, cancerul a revenit. Am urmat tratamentele alopate, am apelat şi la medicina naturistă, am urmat dieta fără lactate, post intermitent, câte şi mai câte. Un doctor mi-a spus că traseul meu se înscrie la cazurile excepţionale, la procentele mici, care acum sunt din ce în ce mai numeroase, din nefericire”, a mai spus ea.
Jurnalista a dat detașlii și despre cancerul la tiroidă cu care a fost diagnosticată în urma radioterapiei împotriva cancerului la sân:
„Da, anul trecut s-a întâmplat acest lucru. Am avut ocazia să mă operez la un spital din Istanbul pentru că secţia de chirurgie la care m-am adresat în ţară era închisă pe timpul verii. Acolo am văzut ce înseamnă eficienţa actului medical. Fiecare pacient este îngrijit de o echipă medicală, nu doar de un singur medic. Toţi se consultă pentru orice caz, în mod constant. Totul se mişcă rapid, fără sincope, pentru că e o colaborare fără orgolii”.