Când credea că urmează o perioadă mai liniștită pentru ea, Dana Marijuana a fost pusă în fața unei situații total neașteptate. Ea a rămas fără singura sursă de venit pe care o avea. Artista avea un local în București, iar acum este nevoită să-l închidă, pentru că afacerea nu mai este deloc profitabilă.
„Pentru că lumea nu mai iese în oraș, lumea își găsește alte oportunități. S-au închis foarte multe. Deci, m-am interesat până și în Centrul Vechi, unde am lucrat 20 de ani, nici acolo nu merge. Lumea este speriată, este retrasă. Banii nu mai sunt de ajuns, pentru că s-au scumpit toate și lumea iese cât mai puțin, pentru că nu mai are cum. E dureros, dar adevărat. Încerc să îmi alin durerea cu zâmbete și bucurie”, a mărturisit vedeta, potrivit Spynews.
Dana Marijuana avea acest local de 8 ani, iar cu banii pe care îi făcea din această afacerea reușea să își plătească chiria și facturile.
„De 8 ani aveam acest local. Banii pe care îi luam de la oameni erau pentru chirie și întreținere și pentru noi să ne vedem și să ne întâlnim. Asta era ideea spațiului. Toți cam au probleme financiare și s-au retras. Am început o nouă viață și nu îmi mai permit”, a mai adăugat cântăreața.
În cadrul interviului, Dana Marijuana a povestit că acum se va întreține din bijuteriile pe care le confecționează. De asemenea, ea vrea să intre în lumea științei.
„Am materialele, bijuteriile, gablonțurile, nu sunt bijuterii din aur sau din argint, sunt altfel de metale, benefice pentru organismul uman și cred că mă pun pe știință, din nou, pietre semiprețioase. Mai intru în lumea aceasta să văd, nu am mai fost de mult, nu știu ce s-a mai întâmplat. Mă duc la târguri, mă ocup de antichități, de creații, de cultură”, a spus artista.