Dana Marijuana, pe numele din buletin Dana Coteanu, nu mai este singură după ce iubitul ei s-a stins din viață în urmă cu 7 luni. De două luni, cântăreața are o nouă relație și are chiar planuri de căsătorie cu noul partener. Pe iubitul său l-a cunoscut în urmă cu 5 luni, dar relația lor a început cu câteva luni mai târziu.

„Atunci când treci prin asemenea lucruri, ai două variante în viață: ori te duci în jos, ori te ridici și mergi cu capul înainte. Eu am ales, în această situație, să merg mai departe. Nu l-am mai visat deloc pe fostul iubit, nu știu de ce, poate că așa a fost să fie și gata.

Consider că i-am rezolvat toate problemele spirituale pe care le-a lăsat pe această lume, ceea ce este un lucru bun. Îi doresc ca în următoarea viață să fie conștient. În momentul de față sunt bine, sunt cu cineva împreună. Totul datorită bunului Dumnezeu. El a avut grijă de mine și de sufletul meu.

De două luni suntem împreună, iar de cinci luni îl cunosc și toate lucrurile merg așa cum trebuie între noi doi. Iubitul meu mi-a cunoscut copiii, familia, este o relație serioasă, amândoi ne-am asumat defectele și calitățile unul față de altul.

Când ai un partener, trebuie să îl iei cu totul. O să vină și acel moment când o să ne și căsătorim. Avem planuri de nuntă, recunosc acest lucru. Mai avem puțin de așteptat. Nu așa imediat, cu pași mici și siguri spre un viitor bun împreună”, a declarat Dana Marijuana pentru Click!.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Fostul iubit al Danei Marijuana a murit după ce a căzut și s-a lovit la cap

Daniel Burlacu avea 49 de ani, era tatăl a trei copii și o ajuta chiar și profesional pe Dana. Bărbatul a fost campion național la box.

Daniel Burlacu s-a stins din viață în urma unui accident. Bărbatul s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe scări, iar lovitura de la cap i-a fost fatală. Martorii spun că a murit pe loc.

Cine este Dana Marijuana

Și-a început activitatea de cântăreață în 1994. A colaborat cu casa de discuri Cat Music. Alături de La Familia a lansat piesele „Tupeu de borfaș” și „Tre să spun”. De-a lungul timpului a colaborat cu numeroase trupe și artiști din România. A lansat în anii 90 două albume intitulate „Cea mai fidelă fată” și „Fii pe fază”.

În 1998 a început să creeze bijuterii, aceasta fiind o afacere de familie. A creat bijuterii pentru designeri și artiști precum Cătălin Botezatu, Laura Olteanu, Mihai Albu, Cristina Rus etc. Dana Marijuana a lansat în 2019 o carte, Poveste de cartier.

 
 

Urmărește-ne pe Google News