De curând, într-un vlog pe Youtube, s-a aflat că Dragoș Bucur și-a construit casă la țară. „M-am născut în București, m-am născut chiar acasă, am crescut în București. Cred că nu sunt singurul care visează să găsească un loc unde să se liniștească, un loc unde să își încarce bateriile, poate să aibă o livadă, poate să crească câteva animale, să găsească un loc unde să își poată lăsa copiii liniștiți să se joace fără să îi fie teamă că dă mașina peste ei…
Visul ăsta, pentru mine, e pe cale să devină realitate. M-am hotărât să mă fac țăran – influențăran”, a povestit el.
Dana Nălbaru: „Casa noastră de la țară e gata”
Acum, Dana Nălbaru surprinde cu imaginile distribuite pe Instagram cu casa de la țară, dar și cu activitățile pe care le are acolo. Pentru prima dată, vedeta a făcut gem de prune. „Casa noastră de la țară e gata și petrecem foarte mult timp aici. Livada e plină de fructe și anul acesta fac pentru prima oară gem de prune, dar soiul pe care îl avem noi nu e cel mai bun pentru asta așa că doamna Ina, vecină noastră, mi-a umplut un coș de prune mari și cărnoase. O să dau la schimb mere 🤭 căci din acelea avem muuuuulte”, a povestit ea.
Totodată, a spus și că a avut ajutoare. „Domnul Dan a făcut focul, eu amestec din când în când în tuciul plin cu prune și Anda Filip mi-a făcut o cafea 😍. Viața e frumoasă cu familie, prieteni și…fructe proaspete din livada ❤️”, a scris artista.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6În alte poze postate de Dana Nălbaru în mediul online ea apare în prim plan, pe prispa casei. În altă poză ea a surprins sufrageria, care are o sobă.
Nici Dragoș Bucur nu lipsește din pozele realizate și distribuite de Dana Nălbaru, actorul apare conducând un tractor, iar apoi sparte lemne la bustul gol.
Dragoș Bucur revine curând la PRO TV cu „Visuri la cheie”
Dragoș Bucur și colegii, Alex Gavrilescu, Andra Marinescu, Cristina Joia și Oana Boghiu, sunt pregătiți să aducă emoție și să construiască speranțe în cel de-al zecelea sezon al show-ului. „Pornim mereu la drum cu gândul că următorul capitol va fi de neuitat! Iată-ne la sezonul 10, care sperăm noi să fie de nota 10+.
Clădim cu drag visuri pentru viitor și ne străduim să fim în continuare cea mai bună versiune a noastră și să fim mai buni decât am fost sezonul trecut. Cunoaștem familii tot mai speciale cu trecerea anilor, care ne ating sufletul într-un mod unic.
Oricât de dur și de piatră ai fi, nu ai cum să rămâi neclintit la poveștile familiilor. Impresionant este cât de uniți rămân toți, indiferent de cât de încercați sunt de toate greutățile vieții. Noi, echipa «Visuri la cheie», ne dorim să fim motivul pentru care voi, cei care ne priviți și nu numai, să puteți crede că încă există oameni buni”, spune arhitectul Andra Marinescu înaintea difuzării.
mihaelamicu2001 • 25.10.2023, 13:59
La tara te simti om. Asta este clar. Simti ca esti in locul potrivit