ComenteazăDana Nălbaru a vorbit despre boala soțului ei, pe blogul personal. De altfel, interpreta nu a dezbătut acest subiect niciodată, până acum, când a fost mai sinceră ca oricând.
„Pentru cei/cele care nu știu trebuie să spun, înca de la inceput, ca am acasă un diabetic. Așa l-am luat, așa m-am îndrăgostit de el, asa m-a cucerit. Despre Dragos e vorba si o sa va spun cateva cuvinte despre viata mea alături de diabetul său. Știti, noi doi (eu si diabetul lui Dragos) ne-am cam împrietenit. A fost dragoste la prima vedere pentru că a venit la pachet cu proprietarul. Cand si-a scos prima oara pen-ul ca să-și faca insulina (luase niste ciuperci la cuptor dar voia să mă impresioneze) am facut ochii mari, ca cepele, și el a mustacit mulțumit…”Am cucerit-o” și-a zis in gand. Eu ma intrebam daca nu-l doare si chiar l-am intrebat iar el a mimat o grimasa în timp ce acul intra în burtă. Actor. Dupa cinci zile acceptam cererea lui în căsătorie și după șapte luni eram doamna Bucur. Ok, asa ma cheama în buletin: Alina Daniela Bucur.
Dana Nălbaru a vorbit despre boala soțului ei, după mult timp
La început nu aveam nici cea mai mica idee despre ce inseamna hipo și hiper. Vedeam că se testeaza des, ca isi face insulina, ca isi cantereste mancarea (a avut o perioada in care mergea cu cantarul în geantă la restaurant) dar, cu timpul, am invatat cam tot ce e important să stiu despre diabet. Azi acele, insulina, testele, senzorii, pompa fac parte din viata mea. De multe ori mă întreb dacă el nu s-o fi saturat de ele dar il vad pozitiv mereu și firesc in relatia lui cu diabetul așa că mă liniștesc. Mi-a spus de cateva ori ca boala asta i-a facut viața mai buna. Pare ciudat, dar imi explica despre cum l-a organizat, cum l-a educat și, mai ales, despre cum l-a invatat sa inteleaga cu adevarat care sunt marile valori ale vietii. Și eu am învățat de la el.
Desi are perioade extrem de solicitante din punct de vedere profesional și asta îi afectează glicemiile pe o perioada mai lungă de timp, desi ma ingrijorez pentru fiecare noapte pierduta la câte-o filmare, desi îl văd uneori confuz de la hipo sau nervos de la hiper, el e aproape tot timpul “treaz”…inauntrul sau stie foarte bine ce are de facut de fiecare data si face. Face așa de bine si de discret (are grija de el) incat reuseste sa ne fereasca pe noi (pe mine si pe copii) de diabet. Nu se plânge niciodată, nu spune niciodata “nu pot” atunci când am nevoie de ajutor (si poate nu tot timpul se simte bine), nu e mofturos sau pretențios, ba e chiar vesel si mereu gata sa gaseasca o solutie. Odata și-a uitat insulina acasa, știa ca plec în oras și m-a sunat sa i-o duc. În graba mea am uitat să o iau…pe drum mi-am facut mii de procese de conștiință, aveam o intalnire importanta si nu mai aveam timp să întorc. L-am sunat sa-i spun ca i-am uitat insulina si eram aproape sigura că o să mă certe (eh, sechele din trecutul meu îndepartat) dar a fost extrem de calm si a zis ca va gasi o altă solutie, să stau linistita. Firescul cu care se raporteaza la problemele zilnice este ceva ce învăț mereu de la el. La mine, daca apare o problema, se produce panica. La el se activeaza cu calm cautarea solutiei. O singura data s-a enervat tare. Cand și-a uitat borseta cu teste si insulina la hotel, in Paris. Iar eu, o singura data m-am speriat îngrozitor. Într-o noapte, cand a intrat în hipo și i-a luat câteva zeci de secunde bune ca să mă recunoasca și sa-mi poata spune ceva. M-am panicat, desigur, i-am adus zahar si am asteptat să își revină. În rest, viata e ca la orice alta familie. Cu hidrati, dulciuri, munca, vacante, copii, prieteni si muulte vise frumoase de implinit în viitor”, a scris Dana pe blogul personal.