Dana Războiu a fost, ani de zile, una dintre cele mai apreciate prezentatoare de televiziune din România. Retrasă din lumina reflectoarelor de câțiva ani, Dana Războiu se ocupă de familie și organizează olimpiade de robotică.

Fosta prezebntatoare de televiziune a acordat un interviu pentru adevarul.ro, în care a vorbit despre vremurile de sărăcie pe care le-a trăit, când abia avea ce mânca.

„Da, am fost o familie destul de săracă. Tatăl meu nu a mai lucrat după Revoluţie, a ieşit la pensie pe caz de boală, aşa că am avut o situaţie financiară foarte precară în adolescenţă, exact atunci când aveam cea mai mare nevoie de bani, pentru că începuse să mă intereseze hainele şi felul în care arătam. Dar efectiv părinţii nu aveau bani, îi dădeau aproape pe toţi pe meditaţiile mele”, a afirmat Dana Războiu, care arată perfect la 41 de ani.

„Lucram la TVR Timişoara unde în primul an am muncit gratis, apoi mi-au făcut un contract de colaborare şi au început să mă plătească modest, aveam nişte bănuţi cât să-mi cumpăr eugenia şi Cola, ăsta era regimul meu alimentar. Am rămas în continuare cu bucuria de a mânca eugenii, în schimb conopida nu mai vreau să o văd.
… Pentru că s-a întâmplat o dată să mănânc o săptămână întreagă numai conopidă. Nu mai aveam bani deloc, împrumutasem deja nişte bani pe care urma să-i dau la salariu. Tatăl meu m-a învăţat să nu cheltui niciodată mai mult decât produc şi asta mi-a rămas ca regulă de viaţă. Cu toate astea mă împrumutasem să-mi cumpăr de mâncare şi ştiam că într-o săptămână voi da banii înapoi, însă nu mai puteam să mă împrumut mai departe şi atunci m-am gândit ce e cel mai ieftin să mănânc. Mai aveam puţin ulei acasă şi mi-am dat seama că dacă cumpăr un ou pot face o maioneză şi cu încă o conopidă îmi asigur hrana pentru câteva zile. Era vorba de supravieţuirea fizică. Şi asta am făcut – am cumpărat o conopidă din piaţă, un ou şi mi-am făcut o salată care m-a ţinut aproape o săptămână. Aveam un iubit şi el îmi spunea că pot merge la el să mănânc, ştia cât de greu o duc cu banii”, a mai povestit ea.

„Am stat patru ani în căminele studenţeşti din Timişoara, aşa că ştiu ce înseamnă să nu ai ce mânca. De atunci nu mai mănânc conopidă, e simbolul sărăciei pentru mine, simbolul foametei. Dar mi-a prins foarte bine. Sigur nu aş vrea pentru copiii mei să li se întâmple ce mi s-a întâmplat mie, n-aş vrea să aibă acea tinereţe pe care am avut-o eu, dar nu pot să zic că m-a traumatizat. Am şi acum unele tendinţe de a acumula, am multe obiecte în jur, nu mă pot despărţi de ele, am tendinţa de a strânge, de a avea cât mai mult, cât mai mult, o tendinţă pe care încerc să mi-o înfrânez”, a dezvăluit fosta vedetă TV.

„Eu mi-am dorit foarte mult să plec de acasă, am trăit într-o familie tensionată, cu multe conflicte, cu multe certuri, cu violenţă foarte multă, verbală şi chiar fizică. Mi-am dorit foarte mult să plec de acasă, abia aşteptam să plec de acasă, să merg la facultate, nu mi-am dorit să rămân în acea familie, am fugit de familie. Şi am vrut să fiu pe picioarele mele. Tot timpul mi-am dorit să fiu independentă şi liberă, să nu depind de nimeni”, a încheiat ea.


Citește și: VIDEO REPORTAJ / Noua generație din satele Republicii Moldova, față în față cu Centenarul Marii Uniri


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News